mumă de demon

uneori încerc să mă descalţ de tristeţe dar atunci piciorul nu-mi poate păşi e ca un câine care s-a învăţat în lanţ şi când îl dezlegi nu ştie decât să intre în cuşcă cu cele trei degete de temniţă a stiloului desenez în aer o cruce mare pe bustul statuii suspinului, îmi bea din piept neclintirea singurătăţii nimic nu se întâmplă în codrul odăii mele poate doar că în vârful ramului braţului mi se întâmplă cuvinte simple desenări de icoane întru venerarea sacrei mele mizantropii nu ies pe drumuri, prea acolo sunt oameni te pot îmbolnăvi de enigmele graiului lor eu nu vorbesc niciodată să nu-mi orbească văzul spre înlăuntru acolo, în burta de peşte nedespicată interiorul meu nu caută un interior mai mare exterior, port barbă şi plete, părul în care se joacă păduchilor copiii şi-n toată zarva tăcerii mele e doar un ţipăt surd de mumă de demon