Stanica Ilie Viorel

viața bate filmul

aua au

ui, uiesc

aui chioti chiui hăuli striga țipa

cred că din indiciu asta rezultă

ui

de la uire

pluralui de la ie

parcă e și strigare:- ii!!

- casă de piatră!

zicători

vornici

dacă nu suntem chiar noi pisicile care sar pe clanță

revendic o parte dintre percepții:)

am citit cu interes.

cel mai singur loc din univers îl vedeam oriunde altundeva nu unde întâlnești mirosul de sarmale

ce-ți vei cu sarmalele? îmi făcuși poftă.

dacă vrei să oferi imaginea singurătății ca fiind locul unde se întâlnește și mirosul de sarmale, care trece prin tine și pune în evidență că cel mai singur loc este chiar în tine- pentru că vizual, prima strofă îmi inspiră o grotă sau un hău, apoi mirosul care trece prin tine, accentuează ideea de gol…

dar, parcă rupe propunerea, dar poate că tocmai șocul acesta oferă forța exprimării și nu devine ceva banal, care, în loc de forță ar fi doar un kitsch. cam domestică, totuși.


golul la care faci trimitere este în poem și-l pot vedea

“pe aripile lui scria”… ai scăpat un “i “ acolo

ieși afară, dacă este din jocul copilăriei pune în evidență absența (alt gol), dar aș urma și sfatul în sens propriu: ieși afară, umple golul, vezi lumea, ea te va vedea!

golul de stele, golul de ochi, absența…

e un poem care îmi place. care nu doar te prezintă (ca stare de spirit) , dar care și reprezintă ceea ce este golul acesta care ne absoarbe, emoțional, precum gaura neagră!


recomand!

prietenul meu, de o viață, indiferent dacă m-a uitat sau nu, eu îl voi căuta mereu. altfel, mi-aș nega ființa.
dacă nu mă caută, dacă s-a schimbat, mă îngrijorez, îl caut, încerc să îl ajut. în nici un caz nu-l voi evita.

pe nisip valul șterge ce am scris, asta este treaba lui. uneori valul este blând și îmi mângâie picioarele, alteori e răscolit de propriile agonii, atunci mă izbește. mă urc pe o stâncă, la adăpost și aștept să-i treacă supărarea, apoi cobor și scriu pe nisip și ne jucăm împreună- eu și valul.


Spor!

întrebarea-i universală:)

nu te-a sfătuit persoana respectivă să te apuci de scris poezie, oare ce fel de poeme ai fi scris?

ba mai mult, aș plusa- să te fi sfătuit să faci tot posibilul să devii prim-ministru.

din ce-mi amintesc (cu memoria mea scurtă) parcă și lui Blaga îi spuneau unii că nu scrie nici filozofie, dar nici poezie.

n-aș mai insista aceast “autodenunț”
ești sau nu poet, scrii sau nu poezie, să fie ce o fi, dar nici “automutilarea” nu-i de folos.

spun asta, mai ales că n-am nici o treabă cu respectarea tehnicilor/ genurilor (chiar mi se pare absurd când se invocă)

eu sunt consumator de idee, filozofie, metaforă
am mai spus, dacă se poate adăuga ritm, rimă și melodie atunci e petrecere în toată regula.

textele tale (ca pe ale oricui, doar să-mi sugereze ceva textul) le comentez cu sinceritate și, ca să te parafrazez, cu nepricepere. nu sunt critic, doar consumator.

cei care au competențe, pentru mine reprezintă un punct de sprijin pentru dezvoltarea personală, cititorii și părerile lor, sunt extensia proprie- bucuria de a fi primit ce ai dăruit.

doar fără versul respectiv:)


spor și inspirație!

obositor stilul ăsta cu paranteze subliminale

Dacă Heidegger spunea de angoase
în "Ființă și timp" în căutarea
unui "Dasein" constant
al omului contemporan,
tu, iubito, bea încă o cană cu socată
făcută de mine a treia oară
în oalele de inox, cu ghimbir, tare și rece

Kierkegaard
făcea teoria anxietății,
cui pe cui se scoate,
în locul fricii de-a fi
omului din prezent
îi este dată sexualitatea,
zicea danezul

Prin starea noastră
de păcat prelungit,
prăvăliți de-o vreme
pe salteaua conjugală
începe iarăși
istoria, vina, iubirea vieții,
facerea din nou
cu noi, textele
deschiderii filosofice

partea asta, cu ceva de la început:

Ascult regnul nostru, iubito.
vino și mă-mbrățișează.
te sărut,
mă supun lui Kierkegaard,
lasă-te și tu în voia
a nebuniei "Gun's 'n Roses
fără nicio reținere

Te-aștept la noapte-n dormitor,
pariez, vrei și-un lung preludiu —
să mă citești tandru pe tine

și atât.
partea care îmi este pe plac și suficient.

PS- stau cu Heiddeger pe la birou de vreo 3 ani. Am reușit să citesc vreo 15 pagini. Mereu reiau.
greu.

chiar dacă nu asta au vrut să exprimi,
minte-mă frumos:)


recomand!!!

atracția lunii văzută ca un pol de atracție al trupului
“în pântec o lună în creștere”
ceea ce se numește maree devine un dute-vino al vieții de după facerea lunii dintr-un tumult de magice manifestări
în simbioză ai crede că e pace și liniște, dar nu este- se impune manifestarea creatoare în eul căutător, cel purtător în pântecul său al izvorului.
manifestarea este proprie unui organism, dar într-o resemnare acceptată: viața- condamnare!

ai crede că este inspirată din actul sexual propriu zis, din actul creației, așa cum poate fi explicat în mod filozofic, poetic, cap-coadă.

dacă am decriptat e ok, dacă nu iar este ok, asta am văzut:)

să descifrez

am citit de câteva ori

mai încerc:)

cunoașterea

dacă nu, o fi

curiozitatea

cu merele și micșunelele nu am căutat nici pe google, nici pe dex. am răspuns din amintiri (mă refer la zicală… am căutat sinonimele la micșunele pentru că habar nu aveam ce sunt, doar știam zicala)

apoi, dacă nu ai validat, pe indicii, am încercat să intuiesc ce răspuns doreai.

am extras “altoire” din comentariul tău

apoi m-am documentat și am aflat că plopii se plantează pentru umbră și primul vers am crezut că s-ar lega.
am mai aflat despre plopul lui N.Stănescu, pe care l-a numit Gică…
așa am ajuns la umbrelă.

deci, ghicitoarea-i cu folos:)