poemul nepoetului

îmi pun pe mine fluturi cu aripi arse-n soare să mi se pară că-s ființă-n devenire și sar, și sar, fără oprire să creadă lumea că sunt o zburătoare să-mi fie leac de inimă cu normă eu fur nectarul florilor de tei la fiece secundă trei bătăi și una-n plus când stăm de vorbă abdic în fiecare seară și adorm alături, fluturii ce-ți joacă-n pântec viers dulce se transformă-n cântec iubirea noastră prinsă-i în cocon doar dimineața vrea să ne ucidă eternitatea, în zbor de crisalidă