Stanica Ilie Viorel

era ceva de genul:
mergeam pe plajă și eram gelos pe valurile care priveau sub fusta ta

poate că pe agonia am citit
poate altundeva
azi mi-am amintit, dar numai atât
mi-a rămas în minte metafora

“Ca o fustă mini sub care am vrut să privesc obraznic. Și, evident, gelos pe toți cei care ar fi vrut să privească alături de mine.”

partea asta aduce cu ceva

caut acu’ pe net

revin

cu respect primesc cuvintele tale
îți doresc o seară liniștită și mâine să fie
una din acele zile bune și după ziua de mâine,
de invidie, toate zilele ce vor urma să fie și mai bune, și mai bune…


mulțumesc!

“Poezia e o invenție oribilă.”
cred că e prea mult spus “oribilă”
chiar și textul scoate cuvântul în afara lui,
nici măcar nu-l expulzează, îl supurează

având în vedere titlul, se leagă “destrămarea” ideilor
confidență meditativă?
oare am mai întâlnit în textele tale temele din prima parte?
apoi vine asta
“M-a atras întotdeauna singurătatea femeilor. Ca o fustă mini sub care am vrut să privesc obraznic. Și, evident, gelos pe toți cei care ar fi vrut să privească alături de mine.

Am fost fericit doar când m-am mințit. Poezia e o invenție oribilă. M-a ajutat să fac din scrum de țigară fulgi de nea. În rest, e o morfină contrafăcută. Şi contrafactuală.

Precum canonul lui Tom Marshfield, textele mele nu sunt terapie. Sunt doar un pretext pentru a face dragoste. Cu tine. Cea care, întinzând rufele ca-n filmele alea ruseşti de război, îmi spui de fiecare dată, mesianic: nu m-ai căuta, de nu m-ai fi găsit.”

din care aleg
“Am fost fericit doar când m-am mințit. Poezia e o invenție (bip!). M-a ajutat să fac din scrum de țigară fulgi de nea. În rest, e o morfină contrafăcută. Şi contrafactuală”

bine, sunt și lăsate, ca un fel de rotocoale, circumstanțe la “absorbție” (ca atunci când tragi fumul înapoi)

cu voia ta, te invit să urmărești asta
https://m.youtube.com/watch?v=IVgG8ZuXJZs&pp=ygUURG9iw6JuZMSDIGxhIHTEg2NlcmU%3D

finalul textului tău mi-a reamintit

jocul tău chiar mi-a plăcut
ba, chiar mai mult

- Tu zici Bine!
- Nu Foarte Bine?
- Dacă ești prea insistent,
vezi bine,
o să-ți dau Suficient!
…
- Să trăiți, profu’!

citind comentariul tău am înțeles că ai înțeles și mai mult de atât am convingerea că fraza următore (care lipsește din text):

“pentru pruncul care n-a mai apucat să se nască,
lacrimile celor care îi duc dorul”

se poate înțelege așa cum am văzut-o

am explicat de ce nu e în text

chiar îți mulțumesc!

***

cât despre propunerea lui Ionuț, susțin!
chiar mă ofer să îți cedez “postul”

***
inventez sistemul meu propriu de punctare:
+++ text bun
++++ text foarte bun
+++++ text de o stea

:)

nu mă mai poate convinge nimeni că există abstinență

la 4 ani F s-a poziționat la gaura cheii și l-a prins așa o principială nevoie de libidou
el s-a molipsit de libidoul mamei sau era în peisaj și vreun mascul, ori poate o altă femeie goală și atunci a și realizat că dacă-s mai mulți scapă cine poate
nevroticii au rămas să se uite pe gaura cheii

că tot e ironie

cu adevărat ironic este titlul seriei “laconic 1”, “laconic 2”… e o fentă a definiției cuvântului laconic mai reușită decât fentele lui F

amuzant
deci plăcut

foarte probabil
inițial
am vrut un final așa: dar cum, cum priveam?

apoi mi s-a părut prea explicit

și fraza din final am vrut să fie o închidere a “parantezei”:

“azi
doar parte din ea…
…asta este povestea acelei întâmplări”

oricum,
văd că am uitat,
să
mulțumesc pentru păreri (vouă)

chiar îmi sunt de folos

dacă aduce cu Nichita poate că nu-l leapăd:)

am renunțat la el pentru că mi-a venit în minte imaginea părintelui care și-a pierdut copilul devreme
și cumva n-am vrut să conduc ideea spre această temă, nu una a tristeții grave, umane, ci spre ceva meditativ


dar mă gândeam că cel nenăscut trebuie să aibă și el istoria lui, nu poate rămâne eter, pentru că nu este așa

dincolo de titlu, înțeleg că este uzat
titlul îmi aparține ca expresie mie prin mine numai pentru că am folosit mereu acest argument în fața colegilor de școală, apoi copiilor mei, care mereu îmi spuneau că nu le place istoria
eu eram uimit și le răspundeam: cum să nu îți placă istoria, eu o văd ca pe o poveste; nu am memoria anilor, dar faptele…
***
deci cu titlul, om mai vedea. cum nu sunt căutător de glorie literară pot admite că am folosit la a șaptea mână un titlu, o metaforă. dar știu sigur că este al meu pentru că așa simțit în momentul acela.

da! lipsa de lectură mă duce la astfel de situații, cu toate că am citit (am mai zis) și eu tona mea de cărți; foarte probabil și memoria mea, selectivă, să folosească, în fapt, ecouri.

***

“dar
ce o fi istoria pentru mine?

nici nu am deosebire de alții
și nici vreo asemănare

dacă m-ai văzut ieri,
priveam la ceva, sau
la cineva

dar cum?

asta este povestea acelei întâmplări”

care parte este banală?

“dacă m-ai văzut ieri,
priveam la ceva, sau
la cineva

dar cum?”

dacă această bucată nu a reușit să exprime că întrebarea “dar cum?”
se referă la cum priveam la ceva? cum priveam la cineva?
cum mă manifestam eu, ieri, în partea mea de istorie?
cum făceam? făceam bine? făceam rău?

deci, atunci este banală sau nu mi-a reușit deloc ideea care a stat la bază

***

despre început zic doar că mai avea și următorul vers:
“pentru pruncul care n-a mai apucat să se nască,
lacrimile celor care îi duc dorul”

cum priveam eu?

dacă aș fi privit altfel, evoluția- ca istorie/ ar fi fost alta

chiar și numai un individ poate asta

un ars pe rug
sau unul care nu a ars pe rug

cel care dă cu piatra, sau cel care nu dă cu piatra

cel care așteaptă să cânte cocoșii de trei ori…

nu pot elimina istoria și nici legătura cu povestea

faptele au povestea lor
fiecare poveste ar fi fost alta dacă…

mulțumesc

la ultimul vers cred că e “culturii”

uneori, azi, chiar și zgomotele unui lighean care cade pe scara blocului, pot fi recenzate la nivel de poezie

parcă văd ședința de a doua zi
locatarul 1 : under- under- ander- bong (nu căuta sensul, sunt cuvinte inventate);
locatarul 2: și totuși se duce la vale tot mai tăcut;
…
locatarul n (trăgând dintr-o lulea): o țuică, dă careva?

văzduh de adâncuri, se prinde axis-ul, să zicem că pot imagina cum în adânc zbori însuflețit
da! zic că merge ideea
dar apoi iar o dăm pe adânc, prea se accentuează folosind același sens
însă, forțat de gen, nici nu aș vedea cum să poți refuza acest joc de metafore pentru că îmi plac următoarele două versuri
“așteptu-l” cam metalic (așchios) pt. gustul meu (poate, dorindu-l?)

aici am ratat sensul, nu știu să interpretez ce ai vrut
“cuvântul să îmi tacă, înţeleptul,
ca nu auz ci ochii să-i adune.”

te referi “de să ridic…” adică tu?
că undeva eul nu mai e prin peisaj

apoi revine (eul)

aici așa ai vrut să spui?
“de să ridic poeţii din sicrie.”
nu cumva “de-or ridica…”?

finalul are o idee bună, dar cuvine cam nepotrivite

“pe cei trăind să-i capăt mai cuminţi
să-i beau ca apă de lumină vie
şi să-i mănânc cu înfrăţirii dinţi.”

în loc de mănânc poate “să le simt sărutul ars de părinți”

timpul

că doar timpul nu-i ajunge celui care are multe de făcut

noroc

ar fi un personaj nu tocmai…

le voi citi cu răbdare
***
când s-a anunțat concursul am încercat și eu, dar uneori trebuie poate mai mult de atât

***
las timidele mele încercări:

Duel

pe lângă plopii fără fel
purtam cu mine un pistol
aveam duel cu-n anofel
eu îl ocheam, el:“hai pașol!”

***

Doruri confuze

tot aștept scrisoare de la Vladimir,
că îmi promise astă-vară-n Vamă;
după-un fum e cerul, privesc și mă mir
o fi un luceafăr sau… cum îl cheamă!?

***

pace/drace (la asta m-am poticnit și am renunțat)

și chiar o fi luat “tăt”?

Măriuță, cred eu că nu pus-ai
olecuță de capace pe borcane

cu nume complet (ca să nu existe confuzii)

demonii tăi îi invit să joace șah cu demonii mei

chiar nu știu ce altceva să îți propun

eu plâng


tu plângi?

cu nume complet:
- ție îți erau adresate cuvintele.


nu mai comentez pentru că mi-ați explicat (cu subiect și predicat)
că eu NU pot spune păreri.