Stanica Ilie Viorel

o concluzie

observ că au fost eliminate toate semnele de punctuație

aș dori să aflu părerea voastră

“ar face totul să devieze un meteorit gigantic,
uită, însă, de drobul ăla de sare mult mai aproape”

aici nu era în fapt o inversare (nu știu dacă termenul “inversare” este cel uzual, tehnic, dar sper că se înțelege)

de fapt, propoziția ar fi :

“ar face totul să devieze un meteorit gigantic
însă, uită de drobul ăla de sare mult mai aproape”

caz în care, din câte știu, este necesară virgula

prin inversare
“ar face totul să devieze un meteorit gigantic
uită, însă, de drobul ăla de sare mult mai aproape”
conjuncția “însă” în acest caz se consideră a fi în interiorul propoziției?
eu, natural, o percep ca fiind bine plasată între virgule

greșesc?

este o părere
chiar aș dori să aflu opinia specialiștilor

mi se pare ciudat să scrii îmbrăcat în România
România nu este o marcă de haine, în context este o figură de stil
nu spune “port România pe mine”, ci se îmbracă cu ea

asta, doar din punct de vedere al rigorilor
altfel, în actul de creație (inclusiv poetic) rigorile de acest fel, din câte știu, nu există

cu sens de îmbrăcăminte, cred că românia se scrie cu r mic

ce am sugerat trebuie modificat

“ azi, în templul comunal
eu, la orgă, psalm cântam
văd, pe-un fir, cuminte-atârnă
un minuscul punct, banal”

brav și apoi banal, nu prea se leagă
iar acolo, psalm articulat, rupe ritmul

un început greoi
de ce “azi-n”, ci nu “azi în”?

iar “când cântam” e ca o nicovală de cuvinte

în plus, aș fi pus câte o rimă

“azi, în templul comunal
eu, la orgă, psalmul cântam
văd, pe-un fir, cum brav atârnă
un minuscul punct, banal”

altfel, cred că este povestea unui păianjen care, datorită ție, a ieșit din anonimat:))

artificii

la distracție de bogătani
risipă de lumină
dar și cu sens de subterfugiu

că focoasa este prostia și că prostia trebuie neutralizată

aburii prostiei par să cuprindă umanitatea

ce nu-mi este clar, se intuiește a avea un nucleu, o sursă de propagare, o focoasă?
n-ar fi rău dacă s-ar putea identifica

este o vorbă: umanitatea alocă atâtea resurse pentru dezvoltarea inteligenței artificiale, dar nu face nici un efort pentru a eradica prostia umană


despre virgule, n-am observat niciuna în plus
poate că aș fi ales “;” în loc de “,”
aici
“ Ar face totul să devieze un meteorit gigantic;*
uită, însă, de drobul ăla de sare, mult mai aproape.”

iar aici
“ Și,*cât ne vor mai aburi unii și alții…” poate aș fi pus virgula după “și”

spor!

la desfrâu

pas cu pas

ori, poate, se dorește ca soluție tipul de personalitate al celor care

“ Cine este tăcerea din chipul căreia
Îmi privesc imaginea în care mă aflu?”
personificarea tăcerii în sinele ființei
poate că un pic forțat, pare să impună, să constrângă cititorul acel “cine”

“să fie tăcerea chipul în care
îmi privesc imaginea în care mă aflu?”
“îmi privesc imaginea” uite trupul
“în care mă aflu” ființa
“tăcerea din chipul căreia” starea existenței ființei întrupate

o introducere care reflectă viziunea autorului, ideea filozofică de la care pornește exprimarea poetică

“ Și ce este acest întuneric amplu?

Te rog, de fiece dată în care ca mine
Mi te desfășori ca orizont din amintire
Să nu mă mai aduci din trecut în prezent
Ca pe un chip pe care l-aș mai fi privit!

Te rog, ajută-mă să mă uit în fiece clipă
Ce trece asemenea nesfârșitului închipuit!

Să mă privesc în oglinda secundei ce vine
Cum nu ar fi fost nici ieri și nici azi.

Numai într-un fel de mâine unde doar mie
Cel ce cândva eram și nu mai pot deveni,
Rămân sub același soare îngurgitând
Raze pământii dintr-un alt pământ.”

regretul neputerii de a fi ce a mai fost, încercarea detașării de un trecut al sinelui care
absoarbe clipa în amintirile ce vin, în emoția nostalgiilor
și o nevoie a devenirii permanente
dacă nu ar fi “întunericul amplu”, rătăcirea umană
“te rog” este aici mai mult un îndemn, automotivare, apel către sine

“ Și totuși, cine este tăcerea aceia
Care îmi crește pe chip? ”
aș folosi “aceasta” , oricum nu “aceia” , ci “aceea”

“ Și totuși, cine este tăcerea aceia
Care îmi crește pe chip?

De unde mă înfășoară ea cu umbre
Și cu distanțe de timp?

Adâncul din care mă nasc clipă de clipă
Din nou și din nou rămâne visul meu
Pe care-l visez ca întâia oară.

Acest chip tăcut în care rămân în trecut,
Imaginea lui pe care o privesc,
De unde îmi crește iară?”

dilema existențială, devenirea în starea de absolut meditativ, continuă

un text care propune vizualizarea frământărilor din omul care se vede
atât material, cât și spiritual, dar și emoțional, într-o stare (tăcerea) ființabilă și ea

poate că este un pic prea “adunat”, ca un “nod” de lână pe care, ca să îl vezi în întreg,
trebuie să-l dărăcești

interesant exercițiu

comentariul tău, un poem care completează textul din pagină
las și eu un +++++ pentru cuvintele tale
care
reușesc să urce emoțiile din suflet, către cer
în spirale


mulțumesc!

eu pun degetul pe ecaran, în mod repetat, până apar opțiunile sau până ce cursorul de selectare a textului se activează
dar folosesc telefonul

la laptop sau desktop, probabil cu ajutorul mouse-ului se poate

dă un back la pagină
ce ai scris este acolo

și mai bine, înainte să trimiți comentariul, dă un select all (ții apăsat pe text până apare opțiunea) , apoi copy

cu paste, într-o nouă încercare, ai textul

miezul poetic al nașterii, așa cum l-ai propus
parcă s-a risipit tot conceptul de creație divină în această ipoteză
nu mi-am imaginat picioarele creatorului și organul său genital vreodată
și nu pentru că mi-ar lipsi imaginația, ori nici din vreo pudoare de catifea
dar, dacă ar fi așa, înseamnă că dumnezeu e un fel de mamifer

dacă ne înmulțeam prin ouă, între picioare era o cloacă
dacă eram plante puneam în metaforă pistilul și stamina

oare pietrele au fost create prin evacuarea unor pietre de la rinichi?

prefer partea asta

“ între palmele lui Dumnezeu e veşnicia
ca un bulgăre de zăpadă din iarna haosului
pe albul lui stă scrisă mântuirea
şi tare se bucură iubirea
de atingerea mântuirii
pe gura lui Dumnezeu ”

ochilor să nu le pui culorile în față atunci când pleoapele îi acoperă (aforism ad hoc)

poate că nu este nimic de remarcat, ori
poate că a vibra cu un mesaj e chestiune de altă aritmetică

mulțumesc pentru apreciere!

comprimată, cred

“tot ceea” bănuiesc

un micro poem care te invită să meditezi la ceea ce poate fi

despre unele cuvinte
eu bănuiam că “harag” se referă la contracția musculară dureroasă, bănuind că
este un termen regional

căutând, am aflat că este vorba de arac

dar, de ce nu ne plac cârceii de pe arac?

primesc cu bucurie aprecierile tale
pe ascuns, cu cu și mai multă bucurie:)))


mulțumesc!

cârcel/ cârcei

se verifică fotografia și, observând că serverul a postat, primul, răspunsul lui George, comisia deliberează.

se prezintă argumente, contra-argumente, se apelează la opinia unui IT-ist, multe cafele se beau, multă ceartă și scandal! membrii comisiei sunt în impas și epuizați.

au încercat și varianta prin care câștigătorul să se aleagă aruncând cu banul. degeaba! banul, încăpățânat, se așeza tot pe dungă.

situația este nemaiîntâlnită.

se ajunge la un acord: se va mai turna o medalie de aur și se va mai tipări o diplomă pentru locul I. organizatorii nu mai au bani, de aceea cheltuielile sunt suportate prin reducerea indemnizațiilor membrilor comisiei de validare.
se propune să se achiziționeze un cronometru care să arate ziua, ora, minutul, secunda și sutimi de secundă.
pentru această achiziție se rețin bani tot de la membrii comisiei de validare.
făcând socoteala, s-a constatat că aceștia mai trebuie să aducă bani de acasă!

toți membrii comisiei își depun demisia!

președintele de onoare al comitetului de organizare propune:
- când doi se ceartă, al treilea câștigă! premiul și felicitările vor fi primite de următorul participant care răspunde corect.

cum ar spune un clasic în viață: ghinion!