vezi,

Poezia este împărțită în două: prima parte a unui ateu, a doua a unui om care atât de mult ține la divinitate încât parcă respiră cuvintele unei rugăciuni. Rămâne de văzut în continuare care din cele două părți domină

miezul poetic al nașterii, așa cum l-ai propus
parcă s-a risipit tot conceptul de creație divină în această ipoteză
nu mi-am imaginat picioarele creatorului și organul său genital vreodată
și nu pentru că mi-ar lipsi imaginația, ori nici din vreo pudoare de catifea
dar, dacă ar fi așa, înseamnă că dumnezeu e un fel de mamifer

dacă ne înmulțeam prin ouă, între picioare era o cloacă
dacă eram plante puneam în metaforă pistilul și stamina

oare pietrele au fost create prin evacuarea unor pietre de la rinichi?

prefer partea asta

“ între palmele lui Dumnezeu e veşnicia
ca un bulgăre de zăpadă din iarna haosului
pe albul lui stă scrisă mântuirea
şi tare se bucură iubirea
de atingerea mântuirii
pe gura lui Dumnezeu ”