Stanica Ilie Viorel

un poem cu temelie, cu ziduri și cu arhitectură
întregul m-a lăsat cu o senzație atât de plăcută!
să fac o comparație, de parcă aș privi o clădire,
uimit de măreția și de rostul ei, dar și când văd interiorul!

felicitări!

nu este nepotrivit, doar îl facem noi să pară așa
nu-i nimic pierdut, rămâne doar să ne reamintim că preferăm frumosul urâtului, binele răului etc.

suntem umani, important este să fim și înțelepți pe măsura pretențiilor, dacă nu chiar a așteptărilor

(cel puțin așa văd eu) este faptul că ceea ce m-a determinat să îl evit, ocolindu-l, pe autor a fost tocmai
neînțelegerea sa în ceea ce privește un comentariu pe care i l-am lăsat sub un text, comentariu care s-a dorit a fi o glumă, dar pe care l-a primit ca fiind ceva ofensator (probabil) căci în locul unui răspuns prin dialog a găsit de cuviință să-și arate disprețul în ceea ce mă privește folosind un copy-paste pentru a-mi pune comentariul meu sub un text de-al meu
asta, ca paranteză, pentru a înțelege și autorul cum se mai întoarce roata pe lumea asta

fără răutate, doar cu intenția de a lămuri ceva... cine știe, ne vom lua lumina... fiecare

nimic mai mult
autorul (pe care îl ocolesc de multă vreme- am mai spus asta- deci pentru care nu am o simpatie) nu are nici pe departe vreo intenție de masacrare a limbii, ci dimpotrivă, scoate în evidență masacrul acesteia (situație pe care, din păcate o întâlnim frecvent, în buricul târgului)
intervin pentru că aici este o situație de genul-dacă nu mi se întâmplă mie, de ce să mă bag, să-și rezolve ei disputa-
adică, omul este pus la zid total aiurea
de ce?
o fi vanitatea la mijloc?
totul a pornit de la neînțelegerea unui text (ca intenție) peste care s-a turnat gaz printr-un comentariu (de- asemenea, neînțeles) și s-a continuat sub impuls (iritări umane)

- ok, scuze, am înțeles greșit inițial... o replică care ar fi închis disputa (elegant, ca în cazul Amandei care, în două cuvine a lămurit totul)
- ok, scuzele mele, m-am înfierbântat

cine, ce, ar fi zis?

pace și liniște în minți și în suflete, să fie!

îți dau eu un
imbold

ca să scrii următoarea ghicitoare

sugestia ta: nu dorm nu visează

mulțumesc!

"Mihaela, dragostea mea!"
episodul, "Divorț prin acordul părților pentru nepotrivire de caractere"

ca martor, promit să spun adevărul și numai adevărul,
dar, sincer, nu mai știu care a lovit primul...

Ionuț, mulțumesc pentru interpretarea oferită.

pentru obiectivitate, echidistanță, profesionalism
ni se vor oferi funcții de editori, mie, lui Ionuț și lui Leo,
dar, cu tot dragul (pentru agonia), mă simt nevoit să refuz

PS: dacă mi se oferă funcția de editor șef mă mai gândesc dacă accept sau nu

impuls/ stimulent/ îndemn

să-i spunem, într-un moment de pioşenie
aşa să fie!

mi-aduc aminte cum cineva îmi spunea să stau dracu, cu comentariile mele,
eu răspunzându-i să stea cu Dumnezeu, o conversaţie fără pretenţie de ceva poetic

de aceea zic că e bine să ne bucurăm de stările de bine, cât sunt ele...

spor!

fără nicio revelație poți fi doar un gândac, cel mult o maimuță. poate că ar trebui privit poetul ca un mort; îl privești cu emoția despărțirii, jelindu-l sau pomenindu-l, ori îl diseci în sala de autopsie. bine, mai sunt și necrofilii, dar ăștia se spală și sunt ca noi, chiar pot convinge adolescenții că ei pot iubi poetic.

cu foarte mici excepții, discursurile pornesc de la preconcepții, anume, acelea că cel care spune mai mult dovedește celuilalt cât de puțin cunoaște, ori că indiferent ce spune unul sau celălalt, adevărul, înțelegerea, se află la un singur purtător. și neapărat, dar neapărat, trebuie să se susțină asta cu maximă convingere.

ceea ce este interesant, aproape plăcut până la frumos, dacă n-ar fi decât o stare de normalitate (atât de rar întâlnită, încât s-a ajuns să emoționeze pe unii) într-un asemenea spațiu, este răbufnirea în ceea ce pare căutarea unei glorii risipite.

ar mai fi tăcerea. pare să fie atât de profundă încât să ai senzația că ceva, ceva mai poate fi salvat. că între toate cele numite, definite, acceptate, căutate (fie ele ființă, ființare) există un interval în care se întâlnește omul cu Dumnezeu...

-atât ar mai fi de suportat
cât neștiutul încă ar mai fi un spațiu gol
în care
cu mâinile caută să se atingă cei aflați în căutare
cu ochii să se privească cei dornici să se întâlnească
nefiind dovedit niciunuia
cine a luat chipul celuilalt-

terasă

ce sfat ți-am oferit, să-mi explici dacă ai mai văzut vreo replică mai stupidă decât ce ai scris mai sus

trecând de la elogiu la elogiu
prin intermediul acelei construcții în care se îmbină misticul cu transcendența de la fizic la spiritual

frumos!

preferam să nu explici ce te-a inspirat să scrii poemul

să aflu ce e cu
Hanayama și Batasarama, poate cu altă ocazie (mă știu ca fiind curios...)
dar acum am vrut să las semn că mi-a plăcut
coerent, plin până la împlinire
frumos!

de acord observațiile lui Leo

comparația cu stilul tău nu o primesc ca ceva dezonorant, respectele mele pentru pasiunea ta!

Ottilia, mulțumesc pentru interpretare și semnul de apreciere.

că e o descriere în plus... sau poate că nu
nici nu știu dacă ar putea răzbate emoția folosind un cadru mai general, intuitiv
am intrat în poveste și mi-a plăcut, chiar dacă momentul se dovedește ca fiind unul al durerii... am ales să empatizez

primesc ca fiind foarte relevant versul din final:
bananele s-au înnegrit în fructieră - aproape că este un statut al transformării în/spre suferință

să se renunțe la acel căci din primul vers

TRECÂND prin toate mișcările acestui acvariu

nu MAI poți iubi decât iluzia

observația lui Nanu e luat în seamă

iluzia unei femei CARE se află în ea însăși

animal NEIMAGINAT ( asta, dacă nu cumva dorești în mod deosebit să accentezi ideea animalului imposibil într-o lume imposibilă, prin repetarea cuvântului folosit)

FLĂMÂNZIND vieți la rând

propoziția aceasta aș fragmenta-o:

Ar fi teribil de frumos
ca o rană în care poezia a ales să nu se mai sfârșească.


frumusețea mea...
o carte în care s-au scris deja toate poveștile cu oameni.


Frumos!

Pasărea-croitor își folosește ciocul ca ac de cusut cuiburi cu pânză de păianjen