Molii grăbite

Aș pleca întâi de la simbolismul moliei, cu diversele sale interpretări la diverse popoare: în interpretarea viselor, molia neagră e simbol al morții, iar cea albă, al norocului; semnifică și inima unei persoane iubitoare (la scandinavi), sufletul căutător la luminii și adevărului (în miturile grecești al lui Psyche și al lui Eros), metamorfoza, sufletul care caută lumina adevărului etc. Toate semnificațiile s-ar potrivi, mai mult sau mai puțin, contextului poetic de aici, însă, ultimele două mi se par a avea cele mai multe trăsături distinctive adecvate.
Există aici o nostalgie a începuturilor, dar și o limpezire a sensului existenței, în cuvinte puține, dar pline de înțelepciune. avem, citind textul acesta, revelația unor adevăruri existențiale. Limitarea existenței trupești nu împiedică totuși accesul la împărtășirea din lumină. Ființe fragile și efemere, asemenea moliilor, rătăcitori uneori prin lume, găsim, de avem puterea sufletească și înțelegerea, calea către adevăratul sine. Ai impresia că poemul este pe două voci, chiar dacă acestea nu sunt expres delimitate în text: una, a Creatorului; alta, umană, dar la fel de primitoare, a micului Demiurg (poetul).
Trecând peste răutățile unora sau altora, aș zice că acele două comparații simple sunt extrem de sugestive și adecvate contextului, ba chiar au și un fel de blândețe a expresiei, dincolo de simbolistica peștelui sau a mânzului.
Structural și compozițional, textul este bine închegat.
Sunt multe de spus, dar nu vreau să transform un comentariu de text într-o analiză. Am citit de azi dimineață textul și am zis să-mi fac timp și pentru el, fiindcă merită, indiferent dacă interesează sau nu pe cineva opinia mea.