portret

cum stai tu așa în felul tău străin cu șalul acela de soare apus peste umeri îmi pare că s-a prins în tine povestea pietrei nemuritoare peste care a suflat în joacă vreun zeu un strop de viață iar eu le-am scăpat vederii să joc netrebnicul rol al celui dat mai deoparte simplu muritor care moare de mai multe ori privindu-te o singură dată de-aș fi putut să fiu pânza nu om le-aș fi cerut