cântecul clipelor frânte

Așa că poezia are un punct în plus din start. :)) Cred însă că s-ar mai putea reveni pe text. Am înțeles că ideea este să ai versuri independente, dar în același timp legate prin primul cuvânt din următorul, iar aici nu îmi pare că se leagă întotdeauna bine. Sau poate greșesc. Îți spun cum mi-ar suna primele versuri.

un cântec cade lângă fereastra---> un cântec cade lângă o fereastră
deschisă îți poartă umerii goi cafeaua-i---> deschisă e lângă umerii tăi goi și cafea

În rest, mi s-a părut frumoasă. Vorbește de alienare, dar și de speranță, cu o promisiune că prezența constantă a iubirii ar putea colora și încălzi lumea.

sincer, nu știu dacă este folosită această tehnică și se impune ceva anume
acest gen de scriere mi-a "venit" pur și simplu și își propune să ofere un text
asemănător unui puzzle, dar cu piesele puse la rând, nu de-a valma
uneori, pentru a păstra conținutul, piesele sunt și cu "defect" de fabricație
adică "decupajul" întregului nu este simetric, dar decupajul există
nu știu dacă am reinventat apa caldă, dar știu sigur că ideea nu este inspirată
pe de altă parte, este un gen de exprimare care mie mi se potrivește, am tendința să
ofer texte mai greu de decriptat, până la ambiguitate chiar

voi analiza sugestiile tale
mulțumesc!

Îmi scapă numele acestei tehnici poetice. Poate intervine vreun alt coleg care-și amintește. Sigur nu e ceva nou. Există și un cântec licențios cu Mița biciclista. Sunt mulți care au scris așa. Dacă vrei un nume cunoscut ție: Ottilia Ardeleanu. Mă rog, și eu am scris așa, dar am renunțat. Mi se pare ceva deja depășit.
Tu scrie cum vrei.

Ține de tehnica ambiguizării discursului, dar sigur are și un nume tehnica aceasta.

interesant ceea ce spui, cu toate că nu prea înțeleg termenul "depășit" în raport cu așa ceva
prefer "retro", "vintage" :))
adică, sunt genuri care rămân actuale? atunci, bravo lor! asta înseamnă că sunt apreciate de un public larg
eu primesc cu plăcere varianta un text-un cititor; la decupaje se pare că am întâlnit-o pe Amanda (căreia îi place genul) deci misiunea este îndeplinită :)

m-ai făcut curios în ceea ce privește utilizarea acestei tehnici de către Ottilia, voi căuta să văd cum a făcut asta, orice drum bătut deja de alții poate fi un drum mai sigur

bănuiesc că ceea ce scriu, cum scriu, nu poate fi o noutate de gen, doar că eu n-am de unde să știu, îmi lipsește studiul
am punctat cele spuse în comentariul adresat Amandei pentru o clarificare a situației de fapt, mai ales despre faptul că nu cunosc vreo rigoare pentru acest gen

pentru cui îi place să își gâdile orgoliul, dar se abține să o spună, o spun eu:
- am scris la nimereală așa ceva, putând fi încadrat la categoria "prost să fii, noroc să ai",
fără vreo pretenție

mulțumesc!

acum vreo câteva luni. Nu am căutat teorie despre ea. Părerea mea, de amator, este că nicio o tehnică nu e perimată atâta timp cât servește la transmiterea mesajului, a emoțiilor. Dacă se poate adăuga și o întorsătură originală, cu atât mai bine.Desigur, pot să greșesc și gusturile diferă.

tehnică imperfectă :)

un cântec cade lângă fereastra (deschisă)
deschisă îți (tu, ție...) poartă umerii goi (,) cafeaua-i (aburindă)
aburindă e clipa rămasă în urma
acordurilor care au pătruns în noi (aici s-a mutat decupajul)
(în noi) vibrează vibrează locul ceilalți sunt (încă acolo)
încă acolo eu stau tu stai într-un joc

*
cam aceasta este propunerea ... ambiguitate maximă :)

mulțumesc!

Eu am văzut un pic altfel, dar asta înseamnă doar că suntem un pic diferiți și că poezia lasă loc pentru interpretări. Mulțumesc și eu. :)

Citind textele lui Ilie raman cu impresia ca indiferent de ceea ce deschid lucrurile suna la fel. Nu este o critica ci o constatare. Pentru gusturile mele in ceea ce priveste poezia stilul lui Ilie are ceva sadovenian in el nu in sens de calitate (sa fim seriosi totusi) ci in privinta greutatii. E ca mersul prin namol pana la geunchi. Sunt pur si simplu incarcate. Uneori lucrurile se clarifica minimal sau partial la final, dar prea putin. E un soi de nostalgie fortata care se duce in toate partile si totusi nicaieri. Citesti un text, dai ALT+TAB si daca vine cineva sa te intrebe ce ai citit nu ii poti spune nici ce-a fost si nici despre ce. Recitesti si te trezesti cautand cu insistenta ceva de care sa te legi. O scapare ar putea fi argumentul ca textele-s pline de simboluri si elemente interpretative si ca de fapt acolo e cheia... Si ca cine nu are imaginatie nu intelege. Dar asta e o chestie care e in realitate la indemana oricui nemultumit de critica pe care o primeste.