vreascuri

ard în tine mocnit stropite cu ape sărate nu prind vâlvătaie te bucuri că îți rămâne și ție oxigen dar în fumul negru și des te sufoci așchii se rup din tine și întrețin focul simți mirosul de suferință tăcută trosnetele sunt înghițite de cenușa care îți rămâne în urmă te vor spăla ploile atunci când vei renunța să te mai ții în brațe prin ruptele ape te vei strecura în pântecul în care vei învăța să mori te-acoperi cu placenta care ți-a fost și prima și ultima mângâiere să-ți fie pansament arselor răni din ultima bucată de lemn nu ceri o cruce te rogi să fie pusă pe foc