primeneală

ți-ai ascuns copilăria în grădină lângă prun din miezul lumii tu înțelegând minunea din gustul dăruit nu știai că și prunii mor așa ai aflat cât de amar este fructul din om dulce n-a mai rămas nicio buturugă n-are în ea lăstarul a putrezit de la atâtea ploi atât de multe zăpezi până în sâmburele care în adânc s-a uscat le vei găsi pe toate câte au fost oare le vei găsi? îți cauți copilăria dar nu-i uitată lângă prunul ce-a fost în fundul grădinii lumea ta a rămas pe loc în jocul petalelor le place în zbor de fluturi s-au prins și visele trăiesc doar o noapte și se pierd în razele de soare prins pe obrazul tău te mângâie delicat pășești cu pas de aripă acoperită cu praf magic de înalt către nori se înalță dorința de a fi mereu și mereu copilul din tine nu va muri și știi a rămas copil bătrânul