praf călător

mă-întreba bunica din partea mamei... alege-ți una și urmărește-o-n fiecare noapte senină, dacă poți... Mă făcuse să cred că acolo-mi voi găsi odihna veșnică... în cerul plin cu stele! Despre trupul omenesc îmi spunea că „doar praful și pulberea s-or alege-n cele din urmă din fiecare pământean”. Cât de siguri ne sunt pașii pe parcursul vieții... o poate afirma fiecare dintre noi. Ne putem destăinui visele și speranțele, crezul... însă despre metamorfoza finală ne sunt împărtășite doar păreri (convingătoare ori mai puțin)... D-l Viorel este convins că trupul conceput din „apă și pământ” va fi în cele din urmă „praful călător” destinat a întregi cosmosul aflat într-o spirală dansantă fără început și fără sfârșit... Recunosc: am citit și recitit de câteva ori cuvintele pline de speranță ale poeziei; în semn de apreciere acord semnul ce va intra în „hora astrelor”. Felicitări! Mult spor la scris, mult succes, sănătate și bucurii... cât mai multe!!!