ia prafuri, maică!

pastila care ne convine nouă nu mai conține niciun miligram de identitate și asta-i bine ne posomorâm atunci când realitatea ne vine izbitor de real (plastic un fel de pleonasm admis) drept în față ca pumnul pe care l-am primit în nas în curtea școlii de la colega de clasă printr-a-doua de mi-au dat lacrimile oricât aș fi vrut să mă abțin apoi din obișnuința vremurilor neuitate de pe când purtam scutece am început să plâng și să ameninț las că te zic eu la doamna că așa-i cam pentru toți ne place sinceritatea dar numai până când ceilalți sunt sinceri cu noi așa că numai bună pastila asta care odată ce o înghițim nici cei de acasă nu ne mai recunosc și totul a pornit dintr-o întâmplare încă de pe vremea când numerele de telefon se formau învârtind discul ăla cu găuri alo, vorbiți... vorbește tu și spune-i că ești eu că eu ies un pic atât a fost nevoie acum în era digitală lasă primărelul secretarei misiune să posteze replicile și secretara cu lucrare de licență cumpărată de pe net pune și ea o replică concepută de un program dibaci asta-i pastila că decât să ne vadă lumea în identitate mai bine să nu mai știm nici noi cine spune în locul nostru că doar nu e chestiune de a sta în ring și nici ajutor social nu se primește așa că o clonă cu temei e mai bună decât orice realitate pentru reacții adverse se recomandă antiacide și unora laxative preventiv