făurire

au aprins oamenii foc mare și-au dansat în jurul lui și-au lăsat tăciunii să le fie momeală stelelor și stelele se lăsau ademenite în hora prinsă a da de veste despre zestrea ce-a primit-o pământul și pământul se tremura sub cenușa încinsă privind cum treceau prin jar ursitoarele și puneau semn de cărbune pe fruntea îngerilor cu aripi albe doi dăruiți să doarmă în leagăn de nuiele acoperiți cu mătase dormi a grijă risipită în ulcior prins-am izvor setea-ți fie ostoită somn ușor, pui somn ușor pe-o candelă și-a stăpânit zborul un fluture cu aripi negre de alții neștiut, de nimeni admirat și-a trăit noaptea lipsită de culoare bucurându-se de fiecare clipă în care el și aerul s-au contopit până când împreună cu focul au devenit un amestec perfect între nevăzut și-o moarte sublimă în drumul lor către casă stelele au luat cu ele un înger cu aripile albe