într-o seară de vară

ploaia atârnă în franjuri de streșini stropii aruncați de vânt prin aerul mătăsos înainte să se prindă în joc cu țărâna cârpesc ziua de noapte de la fereastră nucul pare un dirijor în transă răspunde fiecărei rafale cu mișcări grăbite cu sute de baghete dă ritmul acordurilor tumultoase într-o simfonie de vară din când în când pe cer lumini se prind într-o horă turbată în depărtare se-aude cum gonește se-apropie se răscoală un tunet și toate amuțesc pare că și vântul înțepenește și ploaia se fracturează... doar atât vreme de o clipă apoi dirijorul își reintră în rol spectacolul continuă cu dansul stropilor pe geamul de care mi-am turtit nasul vreau și eu vreau și eu...