doamna umbrelor

ca un voal de mătase se-așază lin și pare o mângâiere pe umeri o petală care emană mirosul clipei va deveni o apăsare atunci când toate florile pomului se vor scutura și se vor așeza peste tine în straturi vreme să le porți nu mai este ea nu poartă haine din iută și-n urma sa rămâne parfumul eternității în pânzele aspre sunt înfășurate trupurile nefolositoare de pe care și-a luat mătăsurile peste ele și-a lăsat umbrele așa afli că celor neînsuflețiți nu le vei găsi umbrele sub ei deasupra lor acestea le soarbe lumina pe calea veșniciei trupul golit de sine a devenit umbra umbrei