portret fără zahăr

atunci când nu mai poți ai putea să te desenezi din nou ștergi ridurile pui în ochi o sclipire care răzbate peste timp către locuri unde încă te mai visezi și zâmbetul de altădată neapărat zâmbetul și gata ești ca nou ar fi portretul cui? crezi c-am uitat când îmi spuneai... așa ai fost croit tot din petece nu s-a găsit nici un suflet întreg să îți dăruiască o vână de aici o bucată de inimă de colo și tot ce n-ai avut ai luat de pe drum așa te-ai întregit n-a fost croitor de palat cel care cu șnur te-a legat nici material pentru un buzunar mai către piept n-a mai rămas și-n fiecare toamnă după ploi trupul ți s-a strâmtat pe alocuri s-a și deșirat acum te privești dimineața în ceașca de cafea în care amesteci să prinzi în cusătura amăruie bucățile care stau să cadă pe care le tot aduni le numerotezi și le pui seară de seară sub un cearceaf să doarmă împreună