dincolo de noi

atunci când poarta s-a deschis între noi s-a ridicat un cer pe care te-ai înălțat păreai un gând lipit de o sticlă albastră ți-ai trecut mâna prin păr ca și când zborul trebuia să se desprindă într-un stol de milioane de gânduri și-mi arătai cu degetul către ele - vezi cât de rătăcite și dezorientate sunt toate pe acest văzduh vertical mi-ai spus apoi te-ai scufundat în albastrul oglindă am tras la loc poarta din fier grea și rece să-mi dau răgaz cât să-mi închipui următoarea întâlnire într-o altă poveste dar nu a fost mereu și mereu rămâneam prins de coaja pământului privind la umbra pe care o lăsai în urmă - tu nu știi să zbori? m-ai întrebat ți-am privit ochii ca și când dincolo de acea depărtare din ei mi-ar fi făcut cu mâna un băiețel de undeva dintr-o întâmplare în care eram și eu altfel îl țineam de mână și nu existau porți nici oglinzi albastre iar eu știam să zbor dar ochii tăi au privit cerul acela vertical și s-au înălțat ca doi fluturi într-o spirală - tu nu știi să mă vezi mi-ai spus