metronom

doar atunci când ies din casă și dincolo de vale ca un ochi de pisică sticlos cornul lunii mă privește și îmi caligrafiază cu degetul său luminos pe pânza de ceață nimicnicia doar atunci eu cresc un pic peste nimic doar atunci când îmi rămâne casa goală și-n ferestre se lovesc secundele aruncate de ceasul care rămas singur nu mai înțelege care îi este rostul iar eu le privesc peste umăr cum îmi fac cu mâna la plecare doar atunci înțeleg că drumul merge mai departe și dincolo de după colț ferestrele nu se mai văd doar atunci când mă întorc acasă și înăuntru e gol și golul mă doare dar nu spun nimănui doar atunci știu că luna e acolo și e mare iar eu voi mai crește un pic și mâine voi mai călători și-am să număr de câte ori găsesc drumul înapoi