copilărind

voi căuta până când, obosit, cu genunchii prinși între scoarțe și palmele crescute în adânc, voi alege să pot las întrebărilor drumul meu și durerile le alin cu bucuria copilăriei din mine, încăpățânată să întrebe mereu de ce am primit să fiu Moșul și încă mă mai furișez să las sub brad ceea ce pot dărui, dar nu am uitat să-l aștept, să-l pândesc, să-l surprind... și încă aș vrea să pot vorbi cu el, să-l întreb de ce ai îmbătrânit, copile, dar n-ai uitat să copilărești renii zboară, dar nu pot să treacă peste zidurile din suflete și nici nu pot deschide porțile, chiar dacă în spatele acestora sunt ochii limpezi și triști eu doar împart bucuria dăruită, răspunse el