ultima ninsoare

câte un strop dacă s-ar pierde și tot ar fi mult din vremea când vei fi dat totul puțin câte puțin dar cât să pierzi să afli ceea ce n-ai prețuit cu trupuri de zăpadă în soarele iernii ne bucurăm eu strălucesc tu strălucești nu-i așa nu știm să căutăm umbra doar privim cum pământul ne soarbe ultima atingere ne este împreunarea stropilor rămași sub frunză a încolțit un fir de iarbă îți amintești te țineam în brațe și tu-mi șopteai și eu îți șopteam despre primăveri nu știam să prețuim iarna și-o risipeam lăsând-o să ne cuprindă până am devenit trupuri de zăpadă și-am împărțit clipele în alte clipe și alte clipe în altele atunci a început să ningă către cer fulg după fulg după alt fulg din noi dar cât să pierzi ca să afli ceea ce n-ai prețuit