ancore

în artă nu este loc de gânduri și unde nu-i loc de gânduri e loc de fericire fără simțuri ce ar fi omul, el, cel care a primit darul muzelor omul, ce-l îndeamnă să se dorească zeu, să lase în urma sa, lipsit de vlagă, sinele? un trecut uitat e o noapte care răsare de sub talpa călătorului din fluier un cântec înalță o altă poezie lacrima de sub mască nu se vede, între cele două vieți se trage cortina fiecare cer are o lună cu care valsează printre stele cântecul iubirii zboară din strune de liră tot ce-ar fi de spus se poate spune chiar și în tăcere muzica, cântecul și dansul, sunt stropi de constelații