destinul frânghiei

calea condamnatului către lumea tăcerilor în mijlocul mulțimii gălăgioase, știrbă și nemâncată, ce-aruncă mâncarea soioasă pe eșafod acolo unde foamea de moarte este mai puternică decât o inaniție incipientă jocul unei pisici pe covor îți alunecă goliciunea atunci când cobori din pat înfășurată în șalul de mătase lăsând loc imaginației să dospească în spuza dorințelor, iar eu zâmbesc observând cum tremură o rază lipită de pulpa ta drumul labirintului s-a rătăcit călătorul care o poartă ca pe un tovarăș ascultător și tăcut de la care învață cum să se târâie nodul așteaptă dezlegarea corabiei de mal, dornică să vadă în jurul ei doar mângâierea dintre cer și ape, orizont albastru, curat, sătulă să privească la pământul care a rămas cu dinții de piatră înțepeniți printre nori ruptă-i lumea despărțită în două, trei, ori mai multe bucăți din care se deșiră sinele