umbrim

soarele ți se prindea de față ți se prindea de față erau întâmplări și se puteau spune acum au devenit povești eu te țineam în brațe să nu te ardă te-aș fi iubit oricum și mă temeam să nu mi te fure te ascundeai în umbra copacului pleacă amiaza undeva... către apus (și n-ar fi rău, îmi place apusul) dar această grabă mă înfioară pare-ni-se că n-am spus ce-aveam de spus (tac cuvintele legate de noi) nu-ți mai scriu în razele soarelui cuprins de erupții* am ars scrisorile și rândurile și cuvintele aproape am uitat cât ne era de cald (se lasă seara...) *credeam în veșnicie și-n aerul proaspăt