Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

scrisori de pe vremea când ne vorbeam prin corespondență

1 min lectură·
Mediu
nu am mai vorbit de multă vreme așa cum o făceam când ne scriam scrisori. pe atunci număram zilele care treceau de la o vorbă la alta și simțeam că distanța de la mine până la tine era doar calea dus-întors a unui tren. tot timpul așteptării era un ritual în care nepăsarea prefăcută era demascată când aruncam o privire către cutia poștală și de diminețile în care visam porumbei călători după care, trezindu-mă, îmi spuneam că este o premoniție și că voi primi o veste. chiar așa, de ce nu ne scriam câte o scrisoare în fiecare zi în, fiecare oră și de ce nu te-am ținut în brațe de fiecare dată dimineața și de mai multe ori apoi!? de ce n-am știut să îți păstrez mirosul părului, ori gustul umărului, într-un plic alături de scrisorile primite de la tine? știi că și astăzi le mângâi cum făceam atunci când le primeam? și le miros, simțindu-te, apoi le deschid și le citesc și uneori îți scriu o scrisoare drept răspuns, doar că nu-ți mai știu adresa. și nici vagonul ăla, pe care scria poșta, nu mai este.
02990
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
188
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Stanica Ilie Viorel. “scrisori de pe vremea când ne vorbeam prin corespondență.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14176448/scrisori-de-pe-vremea-cand-ne-vorbeam-prin-corespondenta

Comentarii (2)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@miclaus-silvestruMSMiclăuș Silvestru✓
toată îndesată-într-o scrisorică în care cea mai mare părere de rău pare a fi că
„nici vagonul ăla, pe care scria poșta, nu mai este”. Când am citit „gustul umărului” un „u” l-am dat voit deoparte. Ți-aș scrie despre care „u” este vorba „doar că nu-ți mai știu adresa”. Citit cu plăcere deosebită. Succes!
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel✓
gustul mărului, din contră, ce gust!!!

și da, vagonul ăla, despre care chiar uitasem de ceva vreme,
în care se aruncau coletele și care ne purta scrisorile,
mi-a trezit nostalgia unor vremuri...
0