umbra nu poartă în ea bucuriile fantome

construim, ne construim, reconstruim zid de carne crește în noi, ori risipim, ne risipim, ne surpăm numai noi, după noi, pentru noi, nu avem roabele, lopețile să adunăm rămășițele numai noi, pentru noi, nu putem alege cum să bată vântul, cum să se încline ploaia, care fereastră rămâne deschisă, atunci când înăuntru vor fi doar respirațiile fantome tot ceea ce pleacă cu noi, alături de noi, ori poate că se ascunde în noi este umbra care ne-a urmat fiecare pas mai înflăcărată, când soarele a răzbit, mai discretă, când luna și-a pus vălul de ceară și-apoi, pentru fiecare parte amputată din trup, s-a pus în loc, păstrând durerile doar din inima frântă nu a știut să păstreze bucuriile din vremurile pulsului întreg