secunda topirilor

(varianta revizuită a textului cu care am participat la concursul MB1) îmi șterg urmele lăsate prin zăpadă ca nu cumva, la răsărit să încolțească din ele bujorii rănilor din tălpi, ca un tribut plătit pietrelor tăioase și ploilor ce m-au izbit necontenit umblu desculț să-mi alin durerea în albul de vată grija o port să nu se prindă suferința mea de alții care vor trece pe unde am pășit și îmi este teamă să nu o dau altcuiva după o îmbrățișare fericirea... fericirea-i altfel! te bucuri dacă o vezi la altul dar, dacă nu-i a ta, nu se prinde de tine, se topește de cum te atinge și, la fel ca fulgii de zăpadă, niciodată nu te izbește simt cum ninge devreme în anotimpul acesta târziu fiecare fulg de zăpadă, dacă nu e primit cu bucurie, devine un strop de fericire pierdută arunc amintirile și merg afară unde, sub albul cernut, primesc secunda topirilor și trăiesc liniștea caldă a acceptării