călător

o așteptare pe bancă, în fața porții, trecătorilor le răspunzi la binețe ei se duc îmbrăcați în pânze albe, în mâini, fiecare își poartă cheia compui tăcerea nu vrei să tulburi povestea pașilor care sărută cărarea privirilor care îmbrățișează zarea le cauți trecutul, fiecare pas îl îngroapă să mori nu știi, să trăiești doar înveți, să trăiești nu știi, cum să mori ai să înveți, cuvintele se răstoarnă sub boltă fără să se prindă în dans ecouri înghețate îți cad peste umeri în cioburi pășești cu grijă pe drumul mărginit și porți în desagă sămânța pe care o vei sădi și vei aduna sămânța care ți se va dărui dincolo este câmpul cu rod, primești doar ce ai semănat viața este un travaliu prelungit la capătul căruia se naște moartea; o porți în tine pe drum, crește în tine flămândă, se hrănește cu a ta soartă și vrea doar să fie obosit, vei săruta tot ce-ai purtat în tine, apoi vei dormi adânc, timp de o clipă, cât să îți revezi povestea