Jurnal
îmbrățișare
frisoane
1 min lectură·
Mediu
cresc lampioane în noi,
dar n-au zbor de la atâta alb peste noapte
doar o entitate presupusă,
legată prin tunelul dintre spații,
presupuse și ele,
ne mai vede ca fiind constelația pe care
unii n-au numit-o,
alții n-au aflat-o
crâmpeie din ce a fost purtăm și,
la adăpostul acestei margini,
mai regăsim firele care nu s-au destrămat
și albumele neputrezite
vom păși fără teamă,
dar simțim cum ne este tăiat întregul,
strecurat,
ales,
din cenușa care a rămas mărturie
am ars în noi și-am luminat
și ne-am izbit de ziduri întunecate,
dar am purtat lumânarea și jalea,
doina și jocul,
piatra și râul
am fost și încruntați însă am păstrat,
în buzunarul de la piept,
zâmbetul
- această profundă și delicată îmbrățișare
00790
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stanica Ilie Viorel
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Stanica Ilie Viorel. “îmbrățișare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14176230/imbratisareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
