îmbrățișare

cresc lampioane în noi, dar n-au zbor de la atâta alb peste noapte doar o entitate presupusă, legată prin tunelul dintre spații, presupuse și ele, ne mai vede ca fiind constelația pe care unii n-au numit-o, alții n-au aflat-o crâmpeie din ce a fost purtăm și, la adăpostul acestei margini, mai regăsim firele care nu s-au destrămat și albumele neputrezite vom păși fără teamă, dar simțim cum ne este tăiat întregul, strecurat, ales, din cenușa care a rămas mărturie am ars în noi și-am luminat și ne-am izbit de ziduri întunecate, dar am purtat lumânarea și jalea, doina și jocul, piatra și râul am fost și încruntați însă am păstrat, în buzunarul de la piept, zâmbetul - această profundă și delicată îmbrățișare