va urma era scris

mi s-a părut că mâine va fi o altă zi mi s-a părut că pasul următor îl voi păși înainte să treacă petecul nopții a cârpit un vis peste visul care îmi pare că nici n-a mai fost mi s-a părut că florile de nisip nu au nevoie de îmbrățișări cumva ele se mulțumeau cu sărutul discret timid de rouă intensă trăire cât zborul să fie prima și ultima iubire încolțită într-o roată de foc atunci mi s-a părut că am amintiri între cuvinte mi se strecurau șoapte despre capitolul întâi dintr-o carte care nici măcar nu era scrisă eram pe la pagina de unde îți poți alege primele aventuri dar eu am deschis cartea la o întâmplare improbabilă așa de repede fugeau unii oameni înaintea mea plecați mai demult alții cumva făceau câțiva pași înapoi cuprinși de o neîncredere stătută cum ar fi apa dintr-un borcan uitat într-o geantă în gară la obiecte pierdute cred că acolo am rătăcit semnul meu de carte de multe ori am răsfoit tot pe sărite mi s-a părut că sunt de pe vremea când alergam desculț în urma unui cerc pe care nu oboseam să-l împing printre mărăcinii din valea pârâului în care dospeau sub noroaie mormolocii tăcuți dacă zburam doar mi se părea că lumea este o mireasă cu ie și miros de rășină în păr eram îndrăgostit de umerii pe care și-i purta goi unul lângă via din deal celălalt lângă fântâna de piatră mai ales seara după ce cădea soarele în neștire trăiam ca și când tot ce ne puteam închipui ne era sortit să fie