peisaj urban în țoale de noiembrie

prin ceață corbii se prind în rotocoale în lanțuri negre sugrumă norii apele închise sub zăbrele de gheață se leapădă de puls în hibernare prin valuri de vis în chip de jivine ne prind de pe garduri cu neguri între noi și ziua de mâine coșmaruri fără de stea fără de lună de parcă și cerul s-ar fi sfârșit ne-au mai rămas ochii sub pleoape să se închine în fața vântului pribeag și corbii flămânzi să ne ciugulească prin orbite mințile rătăcite ce-alunecă prin fibrele optice și-atârnă pe stâlpi se preling în țurțurii care stau ca dinții de sticlă la vedere