lăcaș

din pământ și paie nu s-au zidit muzee din pământ și paie își construiesc rândunicile cuiburi sub streașină astăzi tot mai rar în tăcere să asculte jalea stropilor de ploaie ori poate jalea de dincolo de pervaz în valsul limbilor de foc agățate de lumânări din obuze n-am construit statui doar gropile lor arhitecturale s-au umplut cu noroi n-am pus în expoziții urletul durerilor și nici teama din privirile celor care au devenit doar un nume scrijelit pe o statistică de piatră acolo ne-am învățat să lăsăm florile prinse-n coroane fastuoase să moară din funiile ștreangului n-am făcut hamace să privim cerul nici cârcă nevoilor n-am făcut în vitrine nu am păstrat inimile sfârtecate ale mamelor care și-au îngropat fii dacă în cărțile de istorie ne-ar fi fost puse hipnoze în care să trăim suferința ori în somn ni s-ar fi sădit coșmarul poate că nici atunci n-am fi știut să zidim altfel de lăcașe nici din piatră nici din sticlă nici din oase nici din carne doar crucilor de lemn le ducem povara sub celelalte adăpostim trecutul în noi căutăm urmele