pe malul mării, la apus

acolo unde singurătatea plutește peste buclele aurii ale nisipului mângâiat de valuri, la apus, îți lași semnul trecerii alunecos, vântul îl șterge, răbdător și neîncetat alături, în tristețea ei, o salcie își ascunde pe sub plete, bătrâne deja, lacrimile se preling, lumini de stele căzătoare, peste silueta pe care doar tu o vezi cândva, în locul acela, vă mângâiau frunzele, iar tu, îi sărutai umerii goi ce-aveau gustul sevei din lemn crud marea primea povestea celor care prindeau răsăritul în doi