în absență trăind iubirea

numai tăcerea singurătății te va putea îndemna să privești către zare, altfel n-ai să cunoști cât de apăsătoare este lipsa trupului ținut strâns, în brațe, până nu demult. ai fi crezut că mersul acela, când vă țineați unul pe celălat de mână, se întâmpla pe calea fără de opreliști și că toată dragostea, adăpost de uitare, va fi veșnică. astăzi știi că nu este așa. ai început să deschizi dicționarul unde sunt explicate cuvinte despre care doar auziseși, în treacăt. atunci te lepădai de ele ca și când alfabetul tău accepta doar compuneri de vorbe nespuse, dar sădite, adânc, în iubire. nici n-a fost nevoie să pronunți, în vreun fel, cuvântul dor. nu. a răsărit din tine așa cum răsare, după o lungă așteptare, fluturele din cocon. l-ai simțit cum se zbate în chinul facerii și cum răzbește, cum dă pe afară, rănindu-te, precum o așchie te-ar pătrunde, precum un strop fierbinte ți s-ar lipi de carne. așa s-a născut dorul în tine și tot așa visarea. ochilor, pleoapele nu le-au luat vederea, n-ai încetat să privești chipul acela. și nici depărtarea nu ți-a luat trupul celălalt, îl porți cu tine. în sânge păstrezi șoaptele, în piele mângâierea, în inimă, între două bătăi și un suflu sistolic, valsează durerea.