lepădat de artă

nu-ți prind săgețile de lut vreo clipă de murire, căci moartea nu-i adepta vreunor filozofii; nici printre cuvintele tăioase nu sunt victime. nu-i vreme de pierdut, în clipa de pe urmă ai să găsești pustiul întreg, împrejmuit de oglinzi ca să pară un loc fără sfârșit printre așchii de culori, căci roșul s-a uscat demult, iar negru-i doar o pată. poți încerca să cânți cu jale, tot n-ai să ademenești pieirea; din timpul acesta, moartea, de multă vreme a plecat, dăruind acestei lumi, întreagă, nemurirea. zâmbești nătâng și crezi că vestea-i minunată, dar tu nu știi că această lume e locul izgonirii, e locu-n care sângele se bea în cupe și cu fiecare sete se soarbe, iar și iar, nefericirea.