Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

compunere despre o muscă credincioasă

2 min lectură·
Mediu
locul de unde privești această întâmplare nu are hotar nici tu nu ai aripi și zidurile sunt banale, bătute în cuie te așezi lângă pat, stând pe genunchi, îți pui capul, aplecat, pe așternut și mâinile împreunate lângă frunte, asta ar putea însemna că te rogi, dar cui? te întrebi cărei religii ar trebui să aparțină credința ta și te socotești cam câți arginți valorezi în cameră se aude un bâzâit te gândești că este o muscă care tocmai ce s-a trezit ascultând, îi urmărești zborul dezordonat uneori se izbește de pereți ca și când în ruga ei ar face mătănii, apoi, dintr-odată, tăcere ar putea însemna că se roagă, dar despre ce? așa, cum stai, te întrebi dacă nu cumva ești și tu o muscă aflată în hibernare că te vei trezi, vei zbura, te vei izbi de pereți și-apoi, atârnând de tavan, vei privi podeaua pe care un ins, în genunchi, aplecat peste pat, cu mâinile încrucișate, lipite de frunte, zace poate că dorm, îți spui în timp ce șuieratul rachetelor se aude de afară, din locul în care oamenii și-au pus religiile drept scuturi, sub ele au pus întreaga ură pentru semenii care stau sub umbre de culori diferite undeva se aude un cântec cu versuri culese dintr-o carte sfântă, căci sfințenia e plină de dragoste, nu-i așa?
00584
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
221
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Stanica Ilie Viorel. “compunere despre o muscă credincioasă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14175481/compunere-despre-o-musca-credincioasa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.