brumar

cum bate vântul ăsta! de parcă este prins într-un labirint în care a rătăcit drumul pe care îl avea de făcut; se-avântă în sus, în jos, într-o parte și în alta, ca și când, acolo, pe câmpul albastru, tulbure, se duce bătălia dinspre luncă, toamna, arată frunza târzie, rodul necules, se suie pe deal, privește spre glie și suflă vânt către iarna ce va să vie de prin muntele înalt, arțăgoasă, trezită din somnul care trei anotimpuri a durat, cu ochii să-i de gheață, în valuri de vânt tăios, peste toate, se-arată iarna care dezbracă pădurea de frunze, arde poamele târzii și brazda o preschimbă în piatră ascultă! simfonia prinsă-n spirale mângâiate de raze timide; toate însoțesc această luptă printre acorduri ancestrale