orologiu de lut

timpul învățase jocul clipelor uneori abis, unde se pierdea amurgul, ori o respirație în plus, cât să nu lase somnului loc de așternut; un răsărit leneș, greoi ca și când soarele ar fi îmbătrânit dintr-o dată și deasupra dealului nu mai știa să se înalțe atât de late, atât de lungi, atât de adânci, atât de înalte erau clipele când tu erai departe o scânteie ce-și arată lumina aici și, deodată, dincolo de alee, ori mai departe cât zborul stelei căzătoare; un nod în care se adunau secundele, minutele, orele așa se comprimau clipele petrecute cu tine, iar timpul, zgribulit, se strângea în sine, se măsura înapoi n-aveam sfârșit, pe atunci, eram doar o poveste despre cum modelam timpul și îl țineam pe loc pentru noi