Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

piatră și lut

1 min lectură·
Mediu
columna noastră e la prima piatră deasupra pământului, căptușită cu mușchi moale să ne lăsăm somnul călător în poveștile străbunilor. cioplită-i cu miez de descântec, să ne apere de uitările care vor veni. chipul meu e un punct, chipul tău o virgulă, două chipuri lăsăm continuare. columna noastră am zidit-o adânc, să fie de veghe pământului în care dorm cei de același neam. lângă ea, un salcâm și o fântână, cine se va opri să-și facă odihnă și-o piatră să pună, până la cer, cu norii cunună. lângă ea, cartea ce-am scris-o cu literă de mână, despre ape, izvoare și pâine; despre pădure, munte și soare, jocul sub cântec de fluier, despre feciori și fecioare. să ne știe cine va fi să ne știe. columna noastră va fi mireasa de stâncă, spoită cu lut, cu văl din frunze țesut, țintuit cu stropi de ploaie, să o iubească mirele tăcut, cerul senin și albastru.
02864
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
153
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Stanica Ilie Viorel. “piatră și lut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14171194/piatra-si-lut

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dragos-visanDVDragoș Vișan
Columna nu prea este a noastră. De aceea nu discut acest text artistic, oricât ar fi de bine scris. Din principiu. Un simbol al invaziei și al cotropirii unui neam pașnic nu poate fi acceptat niciodată nici de simțirea mea, nici de mintea mea de urmaș al celor învinși în 106, c-un rege sinucis să nu ajungă sclav la Roma și scuipat de toți tâlharii sclavagiști de atunci. Scena sinuciderii lui Decebal pe Columna din Forul lui Traian nu reprezintă în viziunea romanilor de acum 1917 ani un act de curaj. Ci o umilire groaznică de către "invincibilii" legionari, generali și imperatori semizei a tuturor regilor barbari ce s-ar opune expansiunii dinspre Vestul "luminat" către Nordul și Estul Europei mai sălbatice de atunci, "barbare" notorii. Nu accept astfel de modificări oficiale ale istoriei reale.

De aceea nu mă pot pronunța asupra textului literar în sine. Te rog să mă ierți, SIV, că nu comentez poemul tău.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
a ajuns să fie una, aceea, răul, obsesia

celelalte columne nu mai au dreptul la existență

curioasă abordare


0