desculț

desculț, mângăi țărâna ce-și spală pletele în ploaie, să-i vezi chipul ascuns în șiroaie. te lași pradă stropilor care, necontenit îți sărută tâmplele și umerii goi. desculț, îți mâni căluții de lemn, galop în apele tulburi, să prinzi puntea legată în șapte culori, peste izvoarele în care se îngroapă fulgerele toate. desculț porți pământul ca pe șosetele din lână unde s-au ascuns visările bunei, să-ți fie de veghe, să topească colții câinilor de gheață. tu n-ai timp să te topești, ești omul pământului, ce-aleargă să-și prindă chipul și asemănarea, dincolo de apele toate.