prea nou, pentru un reproș atât de mic

- astăzi, la dezbaterea liberă, vi s-a reproșat că sunteți vechi, că aveți o gândire ca în urmă cu 100 de ani. nu v-a deranjat? - m-a deranjat. m-a deranjat că sunt atât de nou, că nu gândesc ca în urmă cu 2000 de ani. - ce ar trebui să înțeleg? - că acum suntem într-o eră proscrisă. undeva am pierdut simplitatea și n-am folosit darul primit odată cu mântuirea. că extincția nu trebuie privită doar în sens material, ci și spiritual. omul, unica ființă între specii, nu poate exista guvernat de instincte; poartă în el firul frumoaselor nebunii. - ce ar fi de făcut? - pot spune doar ce fac. primesc fiecare zi cu speranța că în conștiința mea se va regăsi limpedele cu care am pornit la drum. nimeni nu se naște cu suferința în sine și nici cu fericirea. ne naștem cu o neutralitate pură. apoi ne umplem de alegeri. cât nu-i prea târziu, cauți să te limpezești. - asta nu înseamnă că refuzăm progresul? - tinere, progresul trebuie privit prin gaura cheii. dacă dai buluc, poți fi cel mult o victimă; ori n-ai deslușit întregul, ori te va copleși. orice drum către cunoaștere, îl faci pas cu pas, altfel, vei învăța din greșeli. ai vreme pentru așa ceva? - au ezitat înaintașii noștrii? - cei înțelepți, da. cunoașterea nu se expune ca o licoare magică într-un târg. dar nici nu este ferecată sub lacăte. de la romantism, la șarlatanie și până la victima în sine, nu sunt mulți pași. harul, există. cei care îl au vor afla, mai devreme, mai târziu… - astăzi, mai avem înțelepți? - fiecare om este un potențial înțelept. s-a născut purtând în sine harul. gloata este tot ceea ce-l separă de drumul către viață. omul mimetic nu este creația universului. de ce ar risipi o creație atâta energie? - de ce nu intervine? - intervine. între “pe cale”și “pe cale de dispariție” nu-i jocul destinului, este chiar destinul. nu gândim cu sufletul și nu ne rugăm cu mintea. suntem și una, și alta, ba chiar mai mult.