Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

vampirul

1 min lectură·
Mediu
mi-am luat cu chirie o mansardă să fiu mai aproape de zațul amurgului să-l privesc cum stă spânzurat de-o cumpănă sus pe deal la fântâna seacă dacă nu-mi beau porția de leac nu se trezesc nici corbii din plopii înțepeniți în așchiile bituminoase stau în hipnozele umbrelor și-așteaptă să se scuture bruma să prindă aroma pe care le-o ofer cu porția îmi place să-i văd cum se zbat spasmofilic înainte de zborul liniar înainte să-i las să cigulească orizontul pe cer se preling fire negre până când din norii tulburi curge întreagă noaptea - clopot de lemn surd acoperă orașul de plumb eu nu las semne nu adâncesc rănile nu înghit vorbele somnambulilor sunt doar un vampir colecționar de petale de flori de regina nopții
04962
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
125
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Stanica Ilie Viorel. “vampirul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14170462/vampirul

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
vreau și eu o mansarda sus pe deal. realul poetic sufera, dar cat?

clopot de lemn? oricata țuica aș bea nu pot sa-mi închipui așa ceva.

nu mai zic altele, ca te superi. eu stau cu kant in poala si-l mangai.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
la ce îi spui tu “kant”?
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
domnule motanski, behemotanski, grasu sau kant. dar am avut și o conectivitate cu filosoful din koningsnerg azi, se poate citi.
0
Distincție acordată
@dragos-visanDVDragoș Vișan
Foarte fain în așteptarea parfumului de la reginele sale-n noapte acest mărturisitor vampir. Parcă își dorește cititorul să fir așa.
0