să lași timp cuvintelor să se nască din tăcere

dacă n-ai prins gustul tăcerilor, atunci îți vei hrăni poftele ființei cu o zeamă de vorbe după o rețetă improbabilă. vei fi ca un panda care ronțăie aceeași frunză iar și iar, chiar și la o cină romantică. dacă n-ai prins gustul tăcerilor, cu ce vei compara gustul cuvintelor tale? ce-i iubirea spusă fără să o trăiești în tot plinul ei, tăcut. ce-i zborul, ce sunt lacrimile, ce este luna, ce sunt norii, dacă nu le-ai tăcut pe toate. cuvintele nu-s ființare dacă nu-s născute dintr-o tăcere frumoasă. pot fi cel mult niște statui, simboluri reci pe care, mai devreme sau mai târziu, se vor împerechea două pene, nici acelea înmuiate în cerneală.