viața în rate

“în jocul cu viața să pariezi cât îți permiți să pierzi. niciodată, totul sau nimic”. vorbele astea, rămase în creierul meu, ca sămânța neîncolțită, în așteptarea ploilor. le spunea, întotdeauna, doar când termina povestea; aia cu noroaiele din tranșee ori, cât drum a bătut către casă, înfigând fiecare pas, cu picioarele-i degerate, în zăpada înaltă. “că atunci, zăpezile veneau până peste statura omului, nu ca acum, nici cât firul de grâu.” dar omul în care clocotește sângele, e omul vulcan: - arde în el toată existența lui. e sterp. când au încolțit vorbele alea în mine târziul era peste tot și toate zilele ipotecate.