la poartă bate unul și cere recurs

existența noastră are un cusur: - n-a oferit lumii ăsteia perioadă de prescripție la păcate. poți să plagiezi cărțile sfinte, poți să pui pe rug scepticismul, poți să imaginezi extincții, să răpești religii, ori, în numele dreptului la libertate, să iei pruncii de la sânul mamei. asta, ca să limităm faptele la…acum. din istorie putem pune pe listă toată crima și pedeapsa imaginată; nici zidul chinezesc n-ar ajunge pentru expunere. poți făptui ce-ți trece prin minte, dacă nu ești prins, se prescrie. numai păcatul rămâne. d'aia ar cam fi nevoie de mântuire. de vreo 2023 de ani ne îndepărtăm încet, dar sigur, precum universul de propria origine, așa cum îndepărtăm soarele de noi, plecând către niciunde, așa ne îndepărtăm de mântuire. am scos mâinile din gestul închinării și le-am încleștat pe sacul în care adunăm tributul existenței concepută (unii spun) întâmplător, ori (spun alții) de mântuială.