sub humă, scrijelite, două versuri

se scurge lin o melodie acorduri (deloc întâmplătoare) se leapădă mirajului - de unde vine? poate e cântecul acela prins de tavan. de unde priveam așa se vedea și rănile (chestiuni umane care n-au mai încăput sub piele sub frunte și-ntre oase aproape nici în gândurile arse mocnit) s-au așezat sub tăcerea lipită pe spoială cu un rânjet larg se afirmă drept existență cât să tulbure cântecul ar fi și bolboroseala despuiată care amenință lumea de prin afară și pe aia rămasă cu gura căscată dacă vrea (e mai mult un șantaj) se duce aiurea pe câmpii dar înainte sparge geamurile dacă n-ar fi întâmplare din urbe ai crede că e scenariu dar e reală! despre cât de mult se subestimează inaniția culturală și e despre cum se făinează nurii oțeloși ai societății - dar, ce ai, mă, cu noi!? nimic dar mă ține junghiul și mă stoarce putregaiul ce scurmă în privirea-mi țintită spre cântecul ce-atârnă prins de tavan și gaura aia din ozon se lăfăie…