l-am visat pe Dragobete

iți spun simplu: nu există miracole; doar uneori, în preajma ta, se dănțuiesc mințile mele precum dansatoarele alea pe culoare, realmente, pregătind articulațiile pentru un moment ce va să vină, pe scenă dar nu există miracole alteori, mi se rostogolesc toracele, coastă peste coastă, avalanșă calcifiată ce-mi sufocă respirațiile toate dar șoaptele tale, ori demența mea, mi le așează cu talent de prestidigitator, ca pe un puzzle și tot nu sunt întreg chiar dacă mai pui și de la tine oricum ar fi, ïți spun: nu există miracole; limacșii au umplut camera și-s porniți să năvălească sub cămașa ta de noapte îmi spui că am mâinile reci, dar eu nu mai am mâini și știu- sunt iluziile maestrului care ne-a pictat ne-am tăvălit o vreme, pe podea spre dimineață ne-om prinde, o altă vreme, înapoi, pe pânză *** folclorul are la bază fantasticul- acea nedeslușire a fenomenelor acceptate ca manifestare, dar atribuite unui supranatural care și-a găsit loc etern în conștiința colectivă. Dragobetele, poate fi privit în acest sens și poate fi interpretat ca o fantasmagorie, astfel încât, o noapte a dragostei să poată fi atribuită nălucilor generate de închipuiri, prin devenire și metamorfozare, de la indivizi la personajele ce coboară dintr-un tablou, ori în sens invers.