Ce rece se simte distanța - și eu,
Tot sper că e doar o ceață subțire,
Dar noaptea mi-e plină, și somnul e greu,
Că dorul de tine nu are oprire.
Mă plimb printre gânduri ca-ntr-un oraș stins Cu
M-ai atins blând, ca vântul serii,
Ca un fior cules din tei,
Și-n clipa aceea, printre tăceri,
Eram doar noi… cerul și ei.
Un colț de cer, un pas spre zori,
Un vis ce-n lume se desprinde,
O clipă
Întoarce-ți privirea la mine o vreme,
Tăcerile noastre prind glas în poeme.
Nu suntem umbre ce trec rătăcind,
Ci doi rătăciți ce se caută-n timp.
De-ai vrea să-mi vorbești, eu ți-aș fi glas,
Ne rătăcim pe cărări paralele,
Priviri stinghere se-aprind și se sting,
Ne ținem în umbre cu gesturi rebele,
Dar inima știe că nu ne desprind.
Trecem ca umbre pe holuri străine,
În valuri de
Am citit printre rânduri tăcerea,
Un gând nerostit și ascuns.
În ea ți-am simțit mângâierea,
A ceea ce n-ai spus... și totuși ai spus.
Ai pictat cu lumină urâtul,
Rupând din tine scântei să
Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,
O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,
Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,
Sădești frumusețea în tainice pagini.
Te privesc de departe, subtil,
Cu ochii închiși, te căutam prin lume
Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc,
Când tu, de fapt, erai parte din stele,
Un corp ceresc plutind prin univers.
Mi-am îndreptat privirea către tine
Și parcă
În ochii tăi ecouri de războaie dorm,
Iar pe obrajii tăi curg râuri de durere
Ale celor ce te-au iubit în tăcere.
Soldați căzuți pe frontul muzei lor.
Căci ce e moartea dacă nu e demnă
În
Mi te-ai ascuns atât de adânc în suflet,
Te-ai imprimat tacit în carnea mea
Și parcă nici să clipesc nu îmi vine
De teamă să nu mor din lipsa ta.
Cuvintele sunt mult prea neînsemnate
Ca să-ți
În dependență de-o iluzie abuzivă.
-Nici nu mai știu cum a început!
Mă regăsesc adesea pierdută
În lumea de sub chipul de lut.
Iarăși învăluită de un fals miraj
Privesc la oameni fără chip.
-
În liniștea nopții fără de stele
Pe-o bancă de lemn vopsită recent
Stă un hoinar ce clipește alene
Pierdut într-un gând introspect!
Ce o lăsa el lumii când i-o veni sorocu'
Doar un carton cu
Cuvintele devin credințe
Când sunt rostite mult prea des.
Ești prost, ești incapabil, ești, ești...
Toate compun același crez.
Această rugăciune infamă
Ale cărei versuri nu au rost
Pun stăpânire pe
Eram doar noi sub un acoperiș
Pictat de umbra unei primăveri
În ziua în care nu existau seri.
Doar noi, stejarul și un înveliș.
Atât de multe ți-aș fi zis
Dar m-am pierdut în culori pastel
Ce mă
Așa cum stelele pe cer se risipesc
Iar soarele își stinge din lumină
Și oamenii, creație divină
Dispar într-un hotar din univers.
Chipuri create acum din amintiri
Se văd parcă tot mai tare în
"Să crezi în cei din jur mereu!"
Așa cică s-ar presupune
Să fii un OM mare în lume.
...
Eu sunt un declarat Ateu.
Mă încred numai în Dumnezeu.
În cel ce a creat văzute
Că păreri sunt atât de
Ființă zburătoare, ce aripi nu mai ai
Oprește te din treacăt, și-o clipă, stai.
Cu aripile frânte să zbori tu tot mai poți,
Nu te gândești deloc la tine, mereu la toți.
Ai fost un pom de țară pentru
Înconjurat de glasuri ce răsună
Eu doar un glas pot să aud și e al tău.
Ecou înăbușit de-o privire nebună
În mintea mea nestins al glasului erou.
Tu mă privești, eu te privesc înapoi
Și viața în
De atâtea ori când soarele apune
Se stinge un vis și se aprinde o stea.
Se umple cerul ce învelește o lume
Cu vise neîmplinite pentru un el sau ea.
Se aud solemne plângeri și atâtea suspine
Și e
Trăiesc! În jurul meu trăiesc și alți oameni cu care mă intersectez zilnic
mă uit la ei ca la niște icoane, îi pot vedea dar nu în același timp.
Văd chipuri gânditoare, chipuri vesele, chipuri
Amar mi-e glasul ce de atâta vreme
S-a sfărâmat în lumea asta amorțită
Îndulcit fals cu-n pumn de acadele
Așa se stinge vraja într-o lume autistă.
Strigăte de ajutor dar nimeni nu aude
Toți suntem
Iubesc oameni, iubesc animale, iubesc lucruri
Iubesc aproape tot ceea ce mă face fericită
Mai puțin un om pe care s-ar presupune că îl știu prea bine.
Alături de el am trecut prin orice emoție, prin
Crezi că ai dreptul să mă judeci
Doar pentru că am făcut cunoștință.
Nu mă cunoști, nu-mi da sentință
Și nu vorbi fără să cugeți!
N-am dus în doi lupte neîncetate
N-avem aceleași vise de
Trecut au anii, cu nemiluita,
Și îmbătrânita timpul omul cel străvechi.
Pustiu rămasa satul din copilărie,
Cândva plin de copiii și de perechi!
Goală-i și ograda, bunicutei mele
Ce iernile mă