Sorin Teodoriu

Un proiect frumos pe care eu l-am suspendat pe moment, nu am mai putut intra in stare dar sper sa ma intorc cat mai repede. Nu stiu daca intereseaza pe cineva, dar voi spune cateva vorbe despre cum au aparut aceste texte. Fara sa ne vorbim dinainte, urma sa scriem astfel de texte cu o continuitate personala si doar cateva puncte comune pe care la final sa le inchegam intr-un text comun. Provocarea sau miza era exact lipsa comunicarii despre ce urmeaza sa postam. Urma ca cele doua stiluri total diferite, al Mirunei si al meu (stiluri care inainte semanau mult) sa isi gaseasca singure calea spre o nuvela ori poate ceva mai mult.

Stilul prezent si atat de feminin al acestor scrisori pe mine m-au farmecat, ma plimbau prin intamplari pe care le poti numi banale dar tocmai aceasta banalitate este impresionanta. Si inspiratia poate sa mearga mai departe, sa isi inchipuiasca o femeie inchisa intr-un turn de fildes unde fluxul ii aduce marea la picioare, refluxul o lasa din nou singura, ea cu scrisorile ei. Ce ii desparte pe cei doi? Un spatiu? Un timp? Cateva generatii? Se vor intalni vreodata trecutul si prezentul? Acestea sunt intrebarile care apar daca se citesc toate fragmentele ale Mirunei si ale mele. Finalul il am doar eu in minte, sau ma rog, il aveam si sunt convins c-o sa mi-l amintesc atunci cand vom reincepe sa scriem.

Da, sunt randuri frumoase si sper sa constientizeze si Miruna propria ei valoare, in modestia ei teribila, are alte opinii acum. Deocamdata. Eu am curajul pariului pe stilul ei.

Costin, cred ca derapez spre poezie, nu asta imi este intentia, nici nu stiu sa ma explic. Asa imi ies ultimele texte. Iti multumesc pentru semn si... imi e dor de tine. Mi te amintesc poet, lansare volum, chitara, noapte, stele, Herjeu. A fost frumos.

Florinel, Lore, draga de tine! Ma bucura aparitia cartii si iti doresc mult succes astazi. Ai facut un program deosebit, pe langa carte ai introdus si cele mai frumoase instrumente: pianul si flautul, va fi extraordinar stiu sigur. Eu nu am cum sa ajung astazi, dar voi fi langa umarul tau cu gandul si cu toate gandurile mele cele bune. Intre Slobozia si Calarasi e distanta mica, intre data de 8 si 12 noiembrie este o distanta la fel de mica. Vino te rog si cu cateva carti, prezinta si la pariu scrisorile tale netrimise (pe o parte le stiu de mult). Cu mult drag iti daruiesc si eu o stea a carei lumina sa-ti calauzeasca drumul si gandurile.

Superb scrisa. Tot timpul caut astfel de texte care se spun dintr-o suflare, se gasesc din ce in ce mai greu, sunt texte care nu lasa loc la nedumerire si prinde in jocul ei ascultatorul sau cititorul. Este o poezie care incita, revolta, irita, place toate la un loc, depinde de stare si de gen, depinde de tonalitate, dar inainte de toate este o poezie cu mesaj percutant care traieste si spune exact ce trebuie spus sa fie inteleasa de cititor. Sper sa nu fie nicio problema daca o voi citi la un eveniment, cu numirea autorului si site-ului desigur. Felicitari.

Text pragmatic si actual, fotografie fidela a intamplarilor de la satul romanesc, locul care pare sa nu se schimbe in niciun fel indiferent de cate steaguri se arboreaza in fata primariei. Pot afirma ca pe langa sarcasm am simtit si o mare amaraciune, un text care se poate schimba oricand in teatru sau film. Ma bucur ca am evadat si in alt stil de proza decat cel in care m-am cantonat.
Placut.

Un cititor deosebit de important, din punctul meu de vedere. In general nu sunt deloc grabit cu postarea textelor, dimpotriva... ce pot spune, probabil asa am vazut transformarea cu efectele lui secundare, afectarea ingerului si inutilitatea oricarei actiuni umane: scrisul, ganditul, mancatul. Dar sunteti a doua persoana care subliniati acelasi lucru, asa ca voi revedea serios a treia scrisoare. Va multumesc pentru comentariu si steluta.

Si inca ceva, ii multumesc aici si Eugeniei. Nu am facut-o pana acum pentru ca nu doream sa scriu un comentariu offtopic.

Emilian, textul e prea crud ca sa incep retusurile, sunt sigur ca ele vor veni peste cateva zile si da, ai simtit bine, finalul m-a nemultumit si pe mine. M-am invartit in jurul ideii de metamorfoza a omului in umbra, care spre deosebire de el, este vesnica. In acest punct vroiam sa ajung, vesnicia nu este intotdeauna o bucurie, ma rog. Important este ca ai simtit mesajul, iti multumesc pentru semn si pentru stea.

Mi se pare ca numele lui Maitreyi Devi si al romanului ei (Dragostea nu moare) sunt pretexte in poezia ta. Nici eu nu sunt poet, Florinel, dar simt cand autorul face aluzie la ceva care a trecut si totusi nu. Cred insa ca repetitia dragostea nu moare este un pic deranjanta fiind foarte apropiate, cu toate ca prima oara ai folosit-o ca nume de roman si a doua oara in cu totul alt context. Poezia/Gand imi place pentru ca este adevarata/adevarat, se intampla , poate cineva contesta afirmatia ca visele iti intorc adevarurile cu susul in jos, ca te trezesti uneori zambind, alteori cu lacrimi in ochi? De aceea spun ca ai dreptate, chiar daca este al naibii de frustrant: dragostea nu moare.

O poezie care te lasa fara replica din pricina mesajului foarte clar expus si nu pot, oricat m-as stradui, sa nu imi pun intrebarea daca nu cumva intreaga stare de ignorare pe care o manifesta natiunea noastra nu se datoreaza cumva acestui gen de masturbare violenta mai mult sau mai putin intelectuala, verbala insa mereu. Tot romanul este deosebit de talentat la violenta masturbare verbala pentru ca treaba asta nu presupune un proces de gandire. Trecand la stil si la text, nu-mi pot stapani un zambet, la urma urmei ai mare dreptate (mai ales in titlu). Stil deschis, ironic-caustic, simplu dar nu simplist, particularizezi chiar daca poezia se refera la un intreg. Vezi ca merge bine si fara vulgaritati gratuite (care iti limiteaza numarul de cititori?)
Placut.

Îmi pare atât de transparent în nesinceritatea lui, încât cred că are un suflet provizoriu spunea Ștefan Roll și poate că avea dreptate. Singurul adevăr este stilul diferit al acestei poezii față de restul, ne-am obișnuit cu un Ștefan Ciobanu îndrăgostit de cuvinte, de gesturi și parfumuri de damă, curajul de a spune în versuri ceea ce în viața de zi cu zi ar ezita, deodată el apare cu expresii din alt registru, categoric altul, dur și rece, aduce în discuție moartea pe care nu îmi amintesc s-o fi invocat de în poezie. Din punctul meu de vedere este o poezie grea din pricina cuvintelor alese și a cadenței, strofele nu au o continuitate firească sau poate e vorba doar de alegerea cuvintelor lungi și cu multe consoane. Poate. Eu abordez poezia și proza în același fel, ca pe un mesaj ca pe o idee, la o adică poți rezona cu versurile-frazele autorului sau dimpotrivă. Aici există și metafore care îmi plac, iau exemplu maturitatea fragilității ce mă duce cu gandul la omul care în loc să îmbătrânească întinerește până când oasele lui devin atât de fragile, de ușoare încât se înalță și plutește. Sau: întunericul îi transpiră în palmă și chiar îl simt, pe întuneric, am spus că depinde de rezonanță. Consider un experiment această creație, o trecere spre altfel de gen literar de la dulce la amar, Ștefan poate va reveni pe anumite pasaje sau poate le va lăsa așa, ca un prim pas spre altceva. Peta spunea mai de mult că întotdeauna primul pas contează, el trebuie să fie mare și categoric, după el ceilalți cu mult mai mici. Este un simplu punct de vedere nu atât de categoric ca al poetului Adrian Pop, eu nu scriu poezie și de aceea fraza mea tremură uneori mai ales că mi-am permis să am o altă opinie. Nu, nu înțeleg înverșunarea, viața este atât de frumoasă iar scrisul ar trebui să conducă spre visare, spre liniște, ar trebui să fie ca atunci când citești o carte veche și apoi zâmbești. Cine iese învingător și ce reușește să cucerească un înverșunat? Nu, nu aștept niciun răspuns, este doar o întrebare retorică.

Aduc spre comparatie un text strain (nu voi spune numele autorului, este un consacrat) plus un fragment din textul Silviei la care am facut mici ajustari (sper sa nu se supere pentru ca nu i-am cerut acceptul). In alta parte am facut o afirmatie, jurnalul este scris in stilul suprarealist, este punctul meu de vedere, desigur textul Silviei este perfectabil, ca orice poezie ca orice proza din lumea asta. Fac aceasta compatie pentru a atrage atentia asupra diferentei dintre un comentariu distructiv si unul constructiv, ambele genuri de comm sunt cunoscute de toti cei prezenti. Fiind vorba de un atelier de creatie si nu de o revista USR, consider oportune sfaturile si ma declar impotriva etichetarii si desfintarii autorilor si textelor. Este totusi o preocupare frumoasa, de scris vorbesc, chiar daca textele ies uneori bune, alteori slabe (nu iau in discutie compunerile de clase primare pe care editorii site-ului le scot din joc)

Text autor consacrat
cuvintele de multă vreme nu mai fraternizau. noi ne iubeam. în zori divinizam săpunul, floreta străvezie a unor simțuri până mai ieri simetrice. aveam cumpene capabile să anuleze rigoarea celor mai pure inegalități. asta ne mai liniștea. virtuțile ineficace ale plinului ne construiau clepsidre. roua cădea pe rouă, retina pe retină, rigidul pe rigid. caii noștri de piatră simulau adăpatul la sorburi de piatră pe când vizitii păreau că meditează în largile lor mantii neclintite. pe rafturi doar arama precaută mai tresărea la fiecare licărire.

Text Silvia
sâmbătă, ora unu, cadru festiv, data nu are importanță. scriu cu o singură mână, mi-aș fi dorit să fie stânga din motive de siguranță, chestiune personală. încerc să mă descurc. durerea mă copleșește, am brațul stâng traumatizat. impactul cu podeaua, cu gresia, a fost greu. așa cum nu-mi găseam cuvintele, bunăoară, să explic bucuria drumului spre caraiman, la picior, urcând pe jepii mici bucegiul, lăsând în urmă, pe cărări de munte, cruci îmbrăcate în mărăcini de culoarea vieții...

Deci textul Silviei nu poate fi considerat prost, perfectabil da. Nu doresc sa supar pe nimeni, este doar un punct de vedere pe care sper sa fi reusit sa il expun cat mai clar.

Mai trebuie periata dar in primul rand trebuie regandit dozajul, trecerea de la o etapa la alta trebuie sa te faca dependent de text, curios daca intelegi ce spun si ar fi sanse daca reduci textul la strictul necesar, de la mesajul diluat de acum la cel strict legat de intamplare. Stii la ce vrei sa ajungi si ai ajuns, ideea nu este noua dar se poate folosi si aici. Apoi legat de comparatii si alte lucruri strict literare, as renunta total la genul asta de explicatie:

Privirea bărbatului era blândă, ca adierea unui vânt de vară ce mângâie obrajii unui copil.

In proza dar si in poezie asa ceva nu trebuie sa apara.

Si inca ceva: – Cât am stat…, oftă bărbatul. Am stat o viață de om nu pune virgula dupa punctele de suspensie. Daca doresti o repetitie pentru subliniere, propun: – Cât am stat, oftă bărbatul, o viață de om atât am stat.
Succes.

In general nu comentez poezie, de citit da, citesc orice fel de text. Asadar nu voi vorbi in comentariul meu despre tehnica, voi spune despre mesajul si povestea anticipatiei tale, cuprinde un fel de liniste, de acceptare frumoasa la care exista, intotdeauna va exista o adaptare si rezolvare a oricarei probleme. In orice te-ai transforma vei descoperi (daca vei stii sa cauti) si un lucru frumos, deosebit de frumos. Vezi o litera la răstâgniți.
Placut.

Nicolae, cu acest monolog am inceput un eveniment care cuprindea literatura si muzica. Era galagie, normala pana la un punct, vine omul intr-un club ca sa socializeze, numai ca vine si la un anumit eveniment anuntat, deci stie exactla ce sa se astepte, si uite cum povestea artistului devine frustranta. Ideea e sa se vorbeasca putin mai incet decat artistul de pe scena, atat. Lamentarile nu-si au locul aici, trebuie sa domine demnitatea, indiferent de care parte a baricadei se afla omul: bogat - sarac. Multumesc de lectura si comm, Nicolae.

Versurile curg impecabil din punctul meu de vedere, chiar daca as fi lasat finalul deschis: Se leapadă de cea iertare ce i-ar putea aduce-n fire fara ultimele doua versuri care vin ca un verdict, nu stiu, nu sunt poet, asa simt. Am rezonat insa cu starea transmisa, cu libertatea cuvintelor, descriere ritmata (rima nu, pentru ca este afectata de otrava/intreaga dar nu conteaza, nu sunt adeptul rimei de acest fel), mesajul este mult mai important si el e bine conturat. Placut!

Am spus-o si cu alte ocazii, consider acest gen de poezie un nou inceput, metaforele sunt alese cu grija, unele se afla in miscare, altele sunt inghetate intr-o contemplare omeneasca, ai reusit sa descoperi gramajul corect suprarealism si naratiune, nu lucrezi doar pe suprarealism cu toate ca ai putea face lucrul asta si este inca o idee buna de compozitie. Vezi tu, toate aceste detalii eu le-am numit stilul Stefan Ciobanu. Sa aibe loc o reinviere a suprarealismului rescris in actuala conjuctura? Sa gasesti drumul spre inimile grabite si indiferente ale tinerilor intr-o lume nebuna si hlizita? Uite o provocare uriasa pentru autor.

Decât într-un palat, prefer să locuiesc în inima cuiva am rezonat cel mai mult cu acest gand cu toate ca mi-au placut toate. Nu am nimic de adaugat, stii cum e, cand iti place un lucru iti place si atat.

Imagini plastice si un laitmotiv tragicomic: topaiala vrabiilor si a norului un fel de vedenie-agonie iscata de foamea marelui cautator. Un gerunziu dintr-un vers imi zgarie retina, ma prefac ca nu-l observ si ar mai fi explicitul de la paltonul prieten bun cu praful si mizeria, in schimb imi place metafora: fata lui are culoarea aerului. Esti intr-o continua lupta impotriva starii de saracie, nu mai e nimic de facut, inchide ochii si ascunde-te sub o piatra, acolo sunt sanse mari sa primesti vizite din cele mai placute, furnici-gandacei-purici de camp. Cele mai reusite nunti acolo se tin, nu l-ai vazut pe Borcea?

O proza buna, calitati incontestabile in domeniul cursivitatii, coerentei, o satira unde domnul Nimeni citeste tot, are opinii personale si este in general un tip doxat. In oras cineva traverseaza strada, are in mana o carte si o matura verde, cauta de lucru cum cauta majoritatea, unii il cred bolnav, altii idealist. Pana le arata paginile goale prinse in coperti din piele de sarpe: acolo se afla gandurile lui din fiecare zi.

Nu te-am citit de mult, Adrian, rau am facut. Si totusi reintalnirea e de bun augur, ai un stil viguros, clar, sarcastic cu ironii subtile, imi place. Cat despre Greenpeace ar fi putut face mult mai multe, dar ca orice treaba s-a transformat rapid intr-o afacere subordonata intereselor si gata, s-a mai incheiat un vis.